Precizările DNA în legătură cu dosarul OUG 13: „Cercetările au fost efectuate de procurori în concordanță cu dispozițiile legale”

Comentează

Direcția Națională Anticorupție (DNA) susține, într-un comunicat transmis luni, că cercetările în dosarul Ordonanței 13 „au fost efectuate de procurori în concordanță cu dispozițiile legale și cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție”. 

DNA precizează că dosarul deschis în cazul Ordonanței 13 „a vizat investigarea de fapte prevăzute de legea penală descrise în cuprinsul denunțului cu care au fost sesizate organele de urmărire penală”. „Cercetările au fost efectuate de procurori în concordanță cu dispozițiile legale și cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care statuează că procurorul are obligația de a desfășura o anchetă efectivă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situațiile în care sesizarea privește adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial”, se arată în comunicatul transmis luni de instituție.

DNA invocă, în susținerea argumentației, o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 4 iunie 2014, care arată că, "în cazul în care susținerile petentului au o bază factuală decurgând din fapte notorii, orice deficiență a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili împrejurările cauzei sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde cerințelor unui proces echitabil". În aceeași sentință, se menționează că "cerința de promptitudine și diligență rezonabilă este implicită", iar în situații în care plângerea vizează aspecte ce decurg dintr-un act publicat în Monitorul Oficial se așteaptă "o rigoare mai mare din partea autorităților în ancheta desfășurată".

Instituția mai invocă apariția unor decizii ale Curții Constituționale „care interpretează dispozițiile constituționale într-o modalitate diferită de cea adoptată de alte instituții reprezintă un eveniment normal în procesul de interpretare a legilor”. „Aceste decizii vizează principii constituționale care nu au mai fost analizate până la acel moment și care pot duce la apariția unor puncte de vedere diferite, având în vedere că nu cuprind norme exprese cu privire la conduita pe care trebuie să o urmeze reprezentanții instituțiilor”, susține DNA.

În susținerea argumentației, DNA dă 3 exemple de cazuri în care CCR a constatat existența unor conflicte de natură constituțională, determinate de încălcarea unor principii constituționale:

- Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și Parlament - Camera Deputaților și Senat (Decizia nr. 270/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 290 din 15 aprilie 2008);- Președintele României și puterea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție (Decizia nr. 1222/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 22 decembrie 2008);- Guvernul României și Parlamentul României (Decizia nr. 1431/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 12 noiembrie 2010);- Guvernul României și Parlamentul României (Decizia nr. 1525/2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 818 din 7 decembrie 2010).

Precizările DNA vin după ce Curtea Constituțională a constat un conflict între DNA și Guvern, după emiterea Ordonanței 13. În moticare, CCR a susținut că DNA și-a arogat o competență pe care nu o posedă.

„Acţiunea Ministerului Public creează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcţionare a acestei autorităţi sub aspectul actului legiferării. (…) Prin conduita sa, Ministerul Public –Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a acţionat ultra vires, şi-a arogat o competenţă pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare unui act normativ”, se arată în motivarea CCR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
22:25
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește