Printre modificările cerute de instituția condusă de Cătălin Predoiu, în baza observațiilor făcute de Comisia Europeană, se numără menționarea explicită a faptului că prevederile legii se aplică avertizorilor anonimi și eliminarea cerințelor referitoare la datele de contact. De asemenea, forul european a cerut să fie protejate și persoanele care fac raportări înainte de a începe relațiile de muncă.
Actuala lege a fost deja adoptată de Parlament în 29 iunie, dar a fost trimisă de președintele Klaus Iohannis la reexaminare după ce zeci de ONG-uri au criticat prevederile ei.
În cererea de reexaminare trimisă Parlamentului, șeful statului sublinia că dacă proiectul care transpune în lege o directivă europeană nu este corect întocmit, apare „riscul declanșării unei proceduri de infringement, cât și cel al activării mecanismului de condiționalitate a fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept”.
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a adoptat pe 20 septembrie legea avertizorului de integritate, fără a ține cont de cererea de reexaminare a președintelui, respingând orice amendament de modificare a proiectului. Acum, Predoiu cere întoarcerea ei în comisie pentru modificări.
De altfel, după ce Parlamentul a adoptat legea, procurorul european Laura Codruța Kovesi afirma că ia în calcul sesizarea Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiționare a fondurilor europene de statul de drept în România. Ea avertizează că felul în care a fost transpusă în România directiva europeană privind avertizorul de integritate ar putea descuraja posibilii avertizori, ceea ce ar afecta nivelul de detectare a fraudei din UE.
Într-o scrisoare deschisă, intitulată „Avertizorii de integritate, o amenințare pentru coaliția de guvernare“, 21 de ONG-uri, printre care ActiveWatch, APADOR-CH și Expert Forum, și șapte avertizori de integritate, între care medicul Camelia Roiu, acuză PSD-PNL-UDMR-Minorități că nu doresc protecția celor care contribuie la prevenirea și combaterea corupției.
România a fost nevoită să-și actualizeze legislația privind avertizorii de integritate după ce a fost emisă, în decembrie 2019, o directivă UE care dă o mai mare importanță rolului avertizorilor de integritate, atât în mediul privat, cât și în cel public.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_95fa15ed258d45060421a5266d46101b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_131ced81bbc59cd288fed12106d34346.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f55bd16ff1b33ada90a29174dfae7dd7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a8bdc357d17459f03f6afb64b446dc0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_abdffa50689e1132b1a06d5fe0f0f982.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_04d1ec375d8e43393b97387b368bb5be.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1f43737f403474fd9babf40c80a85949.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_95e2480ba1422ef5b8a83dc4880b50c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0fb2a5a8f0f8036c57ca23db8880f895.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_69aff0e4ee203ce38db9a5ab8a6c8538.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_870b28e9650e59bb5c6f6e038dd2bac4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bdadf3047151932b11eb801cfb50b94c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6e8658f4807097f71b66d344d8506413.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_ab20877a897ee99dcdfeb8f6999d64b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_356a7a1ed3a1df41046b161a0aa3c4e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_19cec77a845a349deba9619f5b8a9ae3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_065eacc0aa03cfc170fa473684b0ecc9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_10bbb8083b591fdb80a03104bdefed68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_8b37fe07b924c79b2cd2e0db095bbea5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ce0da459d67efb064c1bcd7a563ee050.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59de1d2a5fee42bb041946ee308e7933.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cine-este-sanda-nicola-noua-sefa-a-pnl-sector-2-si-explicatia-lui-ilie-bolojan-e1787473056292.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cristian-ghinea-spune-ca-adrian-vestea-este-o-unealta-bleaga-a-sri-si-il-invita-pe-viziteu-sa-reintre-in-cazarma-e1781436291137.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/elena-udrea-si-adrian-alexandrov.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/josephine-incepe-clasa-0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c38456311c67bb08b1d0f91cb0a2b9b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/bani-barbat-teancuri-foto-shutterstock.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/screenshot20260823130156facebook1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/1975-avenue-hotel-malaezia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ce-se-intampla-daca-nu-aerisesti-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/merdenele-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/a-lucrat-toata-viata-ca-om-de-serviciu-apoi-la-o-benzinarie--dupa-ce-a-murit-a-lasat-o-mostenire-de-aproape-8-000-000-de-dolari--sursa-foto-getty-images-1-scaled-e1787480799865.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/primul-robot-din-lume-care-iti-gaseste-vena-si-iti-recolteaza-singur-sange-a-fost-autorizat-in-sua-sursa-foto-captura-video-facebook-2-e1787477372320.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-23-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-curge-apa-de-sub-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/papoutsakia-vinete-umplute.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/borcane-cafea-boabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/furtuna-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/adrian-carciova-copy-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/ambulanta-smurd-interventie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/canicula-romania-shutterstock2648573209-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mugur-isarescu-ilie-bolojan-id235931-inquam-photos-malina-norocea-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sri-instagram-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan--gov-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/protest-studenti-invatamant--foto-dumitru-angelescu-image-2026-02-25-at-12-47-212-1-e1787230079726.jpeg)
Jumbo 06.10.2022, 18:47
Colonia lui Klaus devine și oficial colonia turnatorilor?. De fapt la ce sa te aștepți de la o colonie în care 2 asa ziși judecători îl spala pe procurorul portocala pt ca nu au fost Foarte convingătoare probele pt inculparea ***-procuror portocala. Sigur canalia va fi reprimit cu onoruri (și chiar despăgubit de noi ***) , în mafia asta zisa sistem judiciar. În care o creatura numita Scutea, intamplator numita de un slugoi PG în colonie, îl anchetează pe Putin ???
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.