Premierul de la Erevan a publicat o înregistrare video în cadrul căreia explică faptul că nu a avut nici un simptom, însă a decis să se testeze, pentru că plănuia să întreprindă o vizită într-o cazarmă.
Acesta a precizat că întreaga sa familie a fost depistată pozitiv cu COVID-19, însă nici unul dintre ei nu are simptome și nici măcar febră.
“În prezent, ne-am autoizolat, voi lucra de acasă”, a explicat șeful executivului armean.
Am observat că un chelner lucra fără mănuși, i-am făcut observație. A fost testat pozitiv și el.
Nikol Pașinian;
Paşinian se află în fruntea fostei republici sovietice de doi ani, când o serie de proteste de amploare împotriva precedentului guvern l-au adus la putere.
Armenia, o ţară cu circa 3 milioane de locuitori, a raportat 9.492 de cazuri confirmate de noul coronavirus, între care 139 de decese.
Au fost depistați pozitiv cu COVID-19 premierul Rusiei, Mihail Mișustin, premierul Marii Britanii, Boris Johnson, și moștenitorul tronului Marii Britanii, prințul Charles sau prințul Joachim, unul dintre nepoții regelui Philippe al Belgiei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0f89b4792a4cde5f9a73bcade4d7561b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_14c4b4943de28d70aecfdd751222c5c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_843a93d2dfa59f710db81f34c27307e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_7ff6719aeeb3f494b10e21a1f513c404.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_e6043f889f1382ae4a88808c6b37f112.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f6b144398d31ac18bc92253073c0a435.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_2a43a009e227698eec25a0976e5f008d.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.