„Președintele Casei de Pensii (Ioan – Petru Căprariu – n.r.) și-a luat concediu medical, parcă special ca să creeze probleme în plata pensiilor. Ei creează niște situații de neimaginat, un asemenea comportament iresponsabil eu n-am mai văzut, în condițiile în care sunt întârzieri la calcularea pensiilor. S-au pensionat oamenii și așteaptă deciziile de pensionare, sunt întârzieri de o lună, de două, de trei luni de zile în calculare. Calcule care stau la baza deciziei de stabilire a pensiilor. Stau oamenii și așteaptă deciziile pe pensii și el intră în concediu medical”, a spus Ludovic Orban, la Digi 24.

„Probabil știa că urmează să fie schimbat și din cauza asta a intrat în concediul medical”, a precizat premierul.

Întrbat fiind dacă vrea să-l dea afară, premierul a răspuns scurt: „Normal”.

„Trebuie demiși toți cei care au fost puși de PSD și care sunt responsabili de situația critică în care ne găsim. Și la toți, la ANRM (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale – n.r.), care a ajuns într-o situație dezastruoasă, cu omul care e pus de Arsene (Ionel Arsene, președintele PSD Neamț), la ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – n.r.) suntem într-o situație de risc major, pentru că există riscul la nivelul Comisiei Europene să se ia decizia de interdicția privitor la exportul cărnii de porc și a produselor de carne de porc”, a completat el.

Orban susține că s-a ajuns în punctul ăsta, pentru că a existat un plan de acțiune care a fost discutat cu specialiștii de la nivel european, plan de acțiune care nu a fost pus în practică.

„Europenii spun: Vrem să vedem un plan de acțiune, că sunteți serioși și că vreți să combateți pesta porcină. Ori planul ăla de acțiune a fost trimis la Bruxelles și din el a fost pus în practică te miri ce!”, a adăugat Ludovic Orban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații