Şefa Executivului a prezentat datele economice din anul care s-a încheiat, în prima ședință de Guvern din 2019, precizând, în acest context, că "România se situează pe locul 7, în privinţa dinamicii exporturilor, devastând state puternice, precum Franţa". Premierul s-a corectat, imediat, şi a spus "devansând", în loc de "devastând".
Premierul s-a referit la majorarea exporturilor, în 2018, cu 9,2%, în timp ce la nivelul celor 28 de state membre, exporturile au crescut doar cu 5,3%.
"România se situează pe locul 7, în privinţa dinamicii exporturilor totale, devastând....devansând state puternice, precum Franţa, cu 4,6%, Germania, cu 4,1% sau Italia,a cu 3,8%", a spus şefa Exectivului.
Prim-ministrul a mai spus că "volumul de creştere a exporturilor româneşti pe piaţa unică europeană a fost de aproape două ori mai mare faţă de media ţărilor europene, 10,5% faţă de 5,4%, ceea ce înseamnă că România a câştigat noi segmente din piaţa unică europeană,
"Astfel, exporturile către Germania, în primele nouă luni ale acestui an, au fost mai mari cu 1,2 miliarde euro, decât în aceeaşi perioadă a lui 2017", a mai spus Viorica Dăncilă, arătând că exporturile către italia s-au majorat cu 500 milioane de euro. În plus, a spus ea, şomajul a ajuns la minime istorice.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fguv.ro%2Fvideos%2F2062236327189915%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>