Premierul zimbabwean, Morgan Tsvangirai, a fost rănit, iar soţia acestuia şi-a pierdut viaţa, în urma unui accident rutier, la sud de Harare, care a avut loc ieri, când maşina a intrat în coliziune laterală cu un camion, informează Mediafax.

Camionul implicat în accident aparţine unei companii care lucrează pentru guvernele american şi britanic. Oficiali americani au declarat că vehiculului aparţinea companiei, însă purta însemnele USAID, fiind compărat cu fonduri primite de la guvernul american.

0-130754-premier.jpg

Camionul efectua o livrare obişnuită în momentul în care a trecut printr-o groapă, ajungând pe contrasens şi intrând în coliziune cu maşina în care se afla Morgan Tsvangirai.

Oficialii americani au precizat că USAID a fost informată că şoferul camionului a fost reţinut.Accidentul a provocat speculaţii în Zimbabwe, după ce mai mulţi lideri ai opoziţiei au fost implicaţi în accidente rutiere.

Morgan Tsvangirai a preluat conducerea guvernului în februarie, în urma unui acord cu principalul său rival, preşedintele Robert Mugabe, pentru a pune capăt crizei politice care paralizează ţara de mai multe luni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.