Un preot de la o biserică din Suceava, care a fost scos din rândurile bisericii, a afiliat lăcaşul de cult la o autointitulată mitropolie a Muntenegrului, „nerecunoscută oficial”, informează Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Cuprins:
Preotul Viorel Sidoriuc de la Biserica Sfânta Treime din Suceava a fost caterisit, iar participarea credincioşilor la slujbele ţinute de el reprezintă acum „complicitate la o ilegalitate administrativ-bisericească”, se mai arată în comunicatul Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
„Pentru a aduce lămuriri asupra situaţiei recent apărută la Biserica Sfânta Treime din Suceava, prin aderarea preotului Viorel Sidoriuc la o entitate religioasă necanonică şi nerecunoscută oficial, este esenţial să înţelegem că participarea la slujbe oficiate de preoţi şi episcopi caterisiţi reprezintă un gest de complicitate la o practică necanonică şi, implicit, la o ilegalitate administrativ-bisericească şi cad sub incidenţa unor canoane”, scrie în comunicat.
De asemenea, reprezentanţii Arhiepiscopiei cer enoriaşilor nemulţumiţi de situaţie şi care au contribuit cu bani la construirea Bisericii Sfânta Treime să le aducă copii ale certificatelor de ctitor primite.
„Parohia Sfânta Treime din Suceava a fost afiliată, în mod ilegal şi imoral, de către slujitorul acesteia, Viorel Sidoriuc, la fracţiunea schismatică a unei autointitulate mitropolii din Muntenegru, străină de Biserica neamului nostru, străină şi de Biserica Serbiei din care s-a desprins, în fapt o asociaţie numită Vicariatul Mitropoliei Ortodoxe Muntenegru din România, înfiinţată de Emilian Prodan, preot caterisit prin decizia cu numărul 3/2024 a Consistoriului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor”, arată Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Biserica mai spune că prin decizia de a se afilia acestei autointitulate mitropolii, preotul continuă „eforturile asidue de a-şi fi propriul său stăpân (…) şi încearcă să atragă şi Parohia Sfânta Treime ori parte din ea în acest derapaj”.
„Slujbele oficiate de aceşti preoţi sau episcopi, îndepărtaţi din rânduiala preoţiei prin caterisire, nu beneficiază de binecuvântarea Bisericii şi, prin urmare, nu pot îndeplini scopul lor duhovnicesc (…), devenind o grupare schismatică. Conform învăţăturii Bisericii, aceste slujbe sunt considerate nule, nu aduc niciun folos sufletesc şi nu au harul autentic al lucrării divine”, menţionează Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Potrivit aceleiași surse, autointitulata mitropolie a Muntenegrului, condusă de Boris Bojović, care și-a luat singur rangul de mitripolit, s-a desprins în anul 2018 din Biserica Ortodoxă a Serbiei, canonică, aflată în comuniune cu toate Bisericile Ortodoxe, printre care și BOR.
Astfel, s-a format „o nouă structură religioasă, schismatică şi nerecunoscută până astăzi de nici o Biserică Ortodoxă, purtând în mod abuziv titulatura de Biserica Ortodoxă Muntenegreană”, explică Arhiepiscopia.
Singura biserică recunoscută oficial în Muntenegru este Biserica Ortodoxă, condusă de Mitropolitul Joanikije II. Biserica Ortodoxă Muntenegreană nu este recunoscută de statul Muntenegru, printr-o hotărâre a Ministerului de Justiţie de acolo, din 8 august 2024.
Arhiepiscopia Sucevei consideră că Mitropolitul Boris este „artizanul unei schisme şi al unui act de ilegalitate în Biserică (…), racolând adepţi şi preoţi caterisiţi de alte Biserici pentru abateri disciplinare foarte grave”.
Totodată, Arhiepiscopia Sucevei precizează că sunt credincioşi care au contribuit cu sume de bani la construirea Bisericii Sfânta Treime şi au primit certificate de ctitor, iar acum sunt nemulţumiţi de situaţia creată.
„Foarte multe astfel de certificate au ajuns şi în posesia noastră. Aceşti credincioşi şi-au exprimat nemulţumirea legată de faptul că ei au ştiut că îşi aduc aportul la construirea Bisericii Sfânta Treime a Parohiei Sfânta Treime din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, nu pentru o biserică privată a fostului preot paroh Sidoriuc Viorel Ionel. Îi îndemnăm pe credincioşii care au primit Certificate de Ctitori ai Bisericii Sfânta Treime (…) să ne trimită, fără a se teme de vreo presiune contrară asupra lor, copii ale acestor certificate de ctitori la adresa cabinet@arhiepiscopiasucevei.ro”, se mai arată în comunicatul citat.
AlterEgo29 11.11.2024, 14:18
Arhiepiscopia mănâncă kkt. E același Dumnezeu și la noi și la muntenegreni. Doar că banii nu se mai duc la episcopie și nu mai au monopol asupra lăcașului de cult. Apropo, știți ce înseamnă a afurisi? Înseamnă a opri de la împărtășanie. Mare lucru.
Crisan2023 11.11.2024, 16:54
Diferența este de la cer la pământ.... Caterisit, exclus și încă slujești înseamnă că nu ai mustrare de conștiința față de Dumnezeu. Te împotrivești și nu ții cont de regulile Bisericești înseamnă că ai pierdut legătura cu Dumnezeu.... Gestul făcut de dumnealui arată ca dragostea este după avere nicidecum dragoste de Dumnezeu.. Să-l iubești pe Dumnezeu înseamnă să faci ascultare de cel care Tea sfințit, sa fii smerit nu sa te ridici împotriva lui..la vârsta care o are ar fi trebuit sa lase pofta materială deoparte.. Ce sar fi întâmplat dacă Ștefan cel Mare ar fi mutat mitropolia Moldovei in Italia sub conducerea papei? Acea biserica ar fi trebuit sa rămână în patrimoniu statului dacă ar fi fost un preot corect.
K476 11.11.2024, 17:52
I-a facut tasu' biserica, iar el dipa ce a fost facut popa, si-a luat-o si si-a plecat. Acum daca tot a transformat slujba in spectacol poate aduce si trupa de de balet. E biserica lui, poate face ce vrea. Corect?
Suceava 11.11.2024, 17:53
Sunt din Suceava și cunoscut îndeaproape cazul preotului, care din păcate trece printr-un linșaj mediatic de neconceput. În primul rând NU a trecut biserica pe numele lui,el a CTITORT-O!!!! Acolo era un teren mlaștinos , un loc de joacă. Este singurul preot din oraș, județ care NU ia bani pentru niciun serviciu religios. Nu a cerut vreodată BANI. Este cu adevărat preot de vocație!!! BISERICA este în oraș, este una din cele mai frumoasa și utilate. SI asta cu mari sacrificii. INTERESELE SUNT MARI. Dl Calinic de când s-a instalat la SV , are multe pile care vor totul de-a GATA!!! Doar Mercedesul în poartă și mâna la pupat!!! Apropo, preotul Sidoriuc nici mașină nu are. Toți bănuții ii folosea sa tot cumpere pentru biserica. Sper, măcar locuitorii din SV sa-i fie alături. Să nu facă ca Iuda...
Crisan2023 11.11.2024, 21:24
Nu imi da bani stimabile cetățean, da dă-mi bani sa tot cumpăr pt biserică!!!!! Ce anume să cumperi? Eu zic că e destul, gata... Escrocherie legala... Sunt preot dar ce fel de preot, de cine aparțin???? Trebuie să te exprimi când primești bani de la ctitori, de la cetățeni, sunt preot, am fost exclus, acea biserică aparține de Muntenegru nicidecum de arhiepiscopia Sucevei.... Escrocherie legală... Foarte bine ca sa anunțat la nivel național. Preasfințitul Calinic nu a caterisit niciodată un slujitor al domnului pe nedrept...un slujitor al domnului trebuie sa facă ascultare și sa se supună regulilor bisericești, sa trăiască în comuniune cu lumea nicidecum sa pună lacăt pe un lăcaș de cult și să-și întemeieze propriile reguli.
Suceava 11.11.2024, 20:58
Preotul nu este caterisit!!!! A ales sa plece , mai exact să se mute la altă Mitropolie din cauza abuzurilor, amenințărilor, i s-a scos postul la concurs și altele. Toți vor popi acolo. Când s-a construit nu a fost nimeni sa întrebe de ei, acum când e o mică Catedrală e bună de luat.
Realist2023 12.11.2024, 11:14
Eh, si-a luat biserica "pe persoana fizica", ce mare lucru ? A mai facut unul asa ceva acu' vreo 2000 de ani si a avut mare succes ...