Cele două cazuri au fost sesizate în două localități din județ, iar pe adresa instituţiei DSP, mai multe persoane au făcut reclamații, însoţite și de imagini video.

„Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul în timpul slujbei a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze”, a afirmat Adăscăliţei.

Directorul DSP a mai susținut că astfel de sesizări au fost transmise şi de unii dintre medicii de familie. Adăscăliței a precizat că astfel de cazuri nu sunt „peste tot” și că sunt și preoţi care „susţin această activitate de vaccinare”.

„Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii”, a adăugat Monica Adăscăliţei.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Playtech.ro
Mutare șoc pe piața media! Mihai Bendeac a semnat cu rivalii?! Vedeta a făcut un anunț surpriză
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Viva.ro
Îl recunoști? Era unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de la noi, dar viața lui s-a schimbat după ce a divorțat de fosta soție, în doar un minut
Fraţii Tate, început "modest" în România: în 2015, aveau doar un apartament cu două camere, în Săcele, cumpărat în rate
Observatornews.ro
Fraţii Tate, început "modest" în România: în 2015, aveau doar un apartament cu două camere, în Săcele, cumpărat în rate
Ce a descoperit Paza de Coastă americană, după ce s-a chinuit să salveze un bărbat care a cerut ajutor
Știrileprotv.ro
Ce a descoperit Paza de Coastă americană, după ce s-a chinuit să salveze un bărbat care a cerut ajutor
Mariana Cojocaru anunță zodiile care scapă de greutăți în 2023. Norocul va fi de partea lor
FANATIK.RO
Mariana Cojocaru anunță zodiile care scapă de greutăți în 2023. Norocul va fi de partea lor
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
HOROSCOP
Horoscop 6 februarie 2023. Leii ar fi bine să nu încerce să forțeze situațiile care nu le convin pentru că nu vor rezolva nimic pe această cale
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?