Preotul Cristian Pomohaci a fost primit cu aplauze la Sibiu. Preotul acuzat de racolare minori a cântat muzică populară

Comentează

Implicat într-un scandal sexual care a șocat întreaga țară, preotul Cristian Pomohaci a fost primit cu aplauze la Sibiu. Părintele a fost invitat în calitate de interpret de muzică populară la un festival organizat în localitatea Gura Rîului. Momentul în care Cristian Pomohaci a urcat pe scenă a fost considerat unul special pentru că ploaia s-a oprit ca prin minune.Părintele Cristian Pomohaci a fost prezent, sâmbătă, la Festivalul ”Bujor de munte” din localitatea Gura Rîului, informează Turnul Sfatului.

Citește și Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Locuiesc într-un sat, iar preotul nostru își înșală preoteasa. Eu ce fac acum, mă mai duc la el?”

Preotul Cristian Pomohaci a fost primit cu aplauze la Sibiu. S-a oprit ploaia când a urcat pe scenă

Ploua înainte de începerea concertului. Cu câteva înainte ca părintele Pomohaci să intre pe scenă, ploaia s-a oprit, ca și cum ar fi fost un semn de la Dumnezeu.

„Chiar și noi ne-am speriat când am văzut de ploaie a început. Iată că Dumnezeu ține cu noi și prin părintele Pomohaci, Dumnezeu ne iubește. Iată că s-a oprit ploaia. Să-l aplaudăm încă o dată pe părintele Pomohaci și să-i spunem că noi sibienii îl iubim, îl prețuim și întotdeauna pentru noi, pentru sibieni rămâneți artistul Cristian Pomohaci, iubit de public și iubit de noi”, a spus de pe scena festivalului directoarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale “Cindrelul-Junii” Sibiu.

<iframe width="500" height="281" src="https://www.youtube.com/embed/psQ1Gt8TIY4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Cristian Pomohaci a intrat pe scenă alături de dansatorii de la Ceata junilor, care au câștigat un marele premiu la un festival de folclor din Bulgaria.

„Vă mulțumim din toată inima și vă iubim și îl rugăm pe bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze încă o dată. Îi suntem datori că a oprit ploaia, și îi mulțumim că suntem alături de voi. Vă iubim, Doamne Ajută”, a apus Cristian Pomohaci, pe scena festivalului.

Preotul Cristian Pomohaci este cercetat de procurorii şi poliţiştii din Mureş pentru racolare de minori în scopuri sexuale. Părintele ar fi promis unui adolescent că îl va plăti pentru a întreține relații sexuale cu el. Cristian Pomohaci este acuzat că ar fi încercat să corupă un minor. Preotul are la dispoziție 30 de zile pentru a demonstra că este nevinovat în fața înalților prelați ai Eparhiei din Alba Iulia. Cristian Pomohaci a slujit la parohia din localitatea Moșuni, județul Mureș, însă, pe durata cercetărilor, nu mai dreptul să oficieze slujbe bisericești.

sursă foto: Turnul Sfatului

Citește și EXCLUSIV/ La mai bine de trei ani de când s-au luat la bătaie pe platourile de filmare, Liviu Vârciu îl taxează pe Kamara. Ce spune despre el

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
20:41
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
20:05
Trump vrea să-i ofere lui Putin stimulente de câteva miliarde de dolari în schimbul unui armistițiu parțial în Ucraina
19:53
Aeroportul din Riad, atacat din nou de rebelii houthi din Yemen. Un proiectil a lovit Terminalul 4
Interviu
19:23
Ce implică Planul European pentru Locuințe Accesibile? Pentru ce primește România bani europeni
TRENDING
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?