Consilierul cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, aflat în stare de ebrietate, a provocat un grav accident rutier în urma căruia doi copii au fost răniți. Slujitorul Domnului a apăsat pedala de acceleraţie prea tare, deşi afară ploua şi carosabilul era umed. La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul direcţiei, s-a izbit de două maşini, s-a răsturnat şi apoi s-a oprit într-un al treilea autoturism, care era parcat.
Probele de sânge recoltate la spital au scos la iveală faptul că prelatul avea o alcoolemie record, de 2,45 la mie alcool în sânge, informează evz.ro
Preotul Valeriu Roman, cu domiciliul în Eforie, la Biserica Sfântul Mina, situată pe malul lacului Tăbăcărie, loc unde s-au căsătorit numeroase vedete autohtone. Printre acestea, luptătorul K1 Daniel Iftimoaie. Din anul 2001, Valeriu Roman este consilier cultural patrimoniu în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului dar şi dirijorul Corului Arhiepiscopiei. În urma accidentului rutier în care a fost implicat preotul Roman Valeriu, Arhiepiscopia Tomisului a comunicat că l-a suspendat pe acesta din funcţiile pe care le deţine.