Președinta peruană, atacată de două femei în orașul în care 10 persoane au fost ucise în timpul protestelor din 2022: „Este o criminală!” | VIDEO

 6 comentarii
Arhiva foto

Preşedinta din Peru, Dina Boluarte, a fost atacată sâmbătă de două femei în timpul unui eveniment oficial în oraşul andin Ayacucho, unde zece persoane au murit în decembrie 2022 în timpul unor manifestaţii împotriva guvernului său, care au fost reprimate dur, informează News.ro, care citează AFP şi Reuters.

Atacul a avut loc în timp ce Dina Boluarte participa la punerea pietrei de temelie a unei şosele în districtul Chiara din Ayacucho, la aproximativ 570 de kilometri sud-est de capitala Lima.

Şefa statului era cu guvernatorul regional din Ayacucho, Wilfredo Oscorima, când două femei au trecut de agenţii de securitate şi au înaintat direct spre locul respectiv, iar una dintre ele a apucat-o de păr pe preşedintă, potrivit imaginilor transmise de televiziuni.

Videoclipurile de pe reţelele sociale arată oameni care se împing în faţa agenţilor de securitate strigând „Dina este o criminală!”. O femeie a reuşit să se sustragă agenţilor de securitate, să ajungă la preşedintă şi să o zgâlţâie. Presa locală a relatat că femeia a fost luată de poliţie, dar nu a fost reţinută. Femeia s-a identificat în faţa reporterilor ca fiind Ruth Barcena şi a spus că răposatul ei soţ, Leonardo Hancco, a fost împuşcat mortal în timpul protestelor din decembrie 2022.

Familiares de víctimas por la represión de Dina Boluarte la cogen de los pelos y la insultan como acto de repulsa en su visita a Ayacucho. No es agresión, es protesta por la muerte de peruanos.pic.twitter.com/I2YXjbmkPW— Aníbal Garzón ? (@AnibalGarzon) January 21, 2024 

„Mi-au omorât soţul, eu să rămân calmă?”, a strigat protestatara. Ea a acuzat-o pe Dina Boluarte că este responsabilă de moartea soţului ei, ucis în timpul manifestaţiilor din Ayacucho, la 15 decembrie 2022.

Premierul Alberto Otarola a condamnat pe X, fosta Twitter, un atac „extrem de grav”, care „a pus în pericol integritatea şefei statului”.

Preşedinta venise la Ayacucho pentru prima dată de la mitingurile împotriva sa din întreaga ţară, care s-au soldat cu 50 de morţi, dintre care 20 au fost ucişi de forţele statului, potrivit Comisiei Interamericane pentru Drepturile Omului.

Protestele din decembrie 2022 au izbucnit după ce fostul preşedinte Pedro Castillo a fost destituit şi arestat în timp ce încerca să dizolve ilegal Congresul. Vicepreşedinta sa, Dina Boluarte, a depus rapid jurământul, dar zeci de persoane au murit în protestele care au urmat, majoritatea în sudul ţării.

Boluarte s-a confruntat cu o plângere la tribunalul constituţional şi cu o anchetă privind acuzaţii de „genocid, omucidere calificată şi răni grave” în legătură cu reprimarea protestelor, acuzaţii pe care le neagă.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: Peru
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    mariussorin75 21.01.2024, 15:35

    Cauza: Saracie, prostie, violenta....indiferent de ordine

  • Avatar comentarii

    MoSi202 21.01.2024, 16:25

    Oameni revoltați/ nemulțumiți peste tot în lume!

  • Avatar comentarii

    Vale25 21.01.2024, 17:29

    Peste tot în lume se instalează haosul si nemulțumirea...

  • Avatar comentarii

    Vale25 21.01.2024, 17:29

    Situații îngrijorătoare sunt din ce in ce mai des întâlnite...

  • Avatar comentarii

    bituca 22.01.2024, 08:54

    Oamenii nu uita de crimele care au fost facute.

ALTE ȘTIRI
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
MONDEN
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
Fetele după ceremonie și alegeri de date la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
10:50
„Insula Iubirii” 12 septembrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în premieră în vila fetelor, iar emoțiile ating cote înalte la primul bonfire
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
12:22
Ce amendă a primit un șofer de autocar care mergea prea încet, la Viena: „Nu pot să gonesc prin oraș”
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare eucalipt. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate