Ioan Adrian Duicu şi Ştefan Constantin Ponea sunt acuzaţi că ar fi determinat funcţionari publici să numească şi să menţină apropiaţi ai acestora în funcţii de conducere în instituţii publice şi să concesioneze terenuri din Orşova.
Duicu şi Ponea urmează a fi prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi pentru obţinerea mandatelor de arestare preventivă. Procurorii DNA au făcut, miercuri, percheziţii la CJ şi la casa lui Duicu.
Ioan Adrian Duicu, preşedintele Consiliului judeţean Mehedinţi, este acuzat de trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu două infracţiuni de folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.
Ştefan Constantin Ponea, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, este acuzat de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.
Omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele organizaţiei municipale Orşova a Partidului Social Democrat, este acuzat de folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI