„Cer dizolvarea parlamentului şi organizarea de alegeri naţionale”, a declarat premierul Tsipras, iar președintele Pavlopoulos a dat curs solicitării, conform Constituţiei, notează Agerpres.

Mandatul lui Tsipras urma să se încheie în octombrie, dar ‘o campanie prelungită de patru luni ar fi pus în pericol traiectoria liniştită a economiei’, a explicat şeful guvernului, fără a menţiona data de 7 iulie pe care o anunţase anterior.

Decizia premierului de devansare a scrutinului legislativ a survenit în urma eşecul partidului său de stânga Syriza în alegerile europene şi în cele locale.

Potrivit rezultatelor oficiale, la alegerile pentru Parlamentul European, Syriza a obţinut 23,7% din voturi, în spatele Noii Democraţii (ND, dreapta), care a întrunit 33,1% din sufragii.

În turul al doilea al localelor, organizat pe 2 iunie, dreapta a ieşit învingătoare în 12 din cele 13 regiuni şi în cele mai mari două oraşe, Atena şi Salonic.

„În 2015, noi am preluat o ţară în pragul falimentului şi am reuşit să o scoatem în mod clar de pe marginea prăpastiei”, a declarat premierul, săptămâna trecută la televiziunea publică.

„Dar marea noastră greşeală a fost să nu ne dăm seama de oboseala poporului grec”, a adăugat Tsipras.

Foto: EPA


Criză politică la Chișinău: Parlamentul, președintele, Rusia, UE și SUA, împotriva partidului lui Plahotniuc


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.