”Dacă Statele Unite abandonează acordul nuclear, veţi vedea în curând că vor regreta mai mult ca oricând în istorie”, a declarat Rohani în cadrul unui discurs rostit la Sabzevar (în nord-estul Iranului), fără a face însă alte precizări.

Rohani a mai menționat, între altele, că a dat ”de mai multe luni ordinele necesare”, mai ales Organizației iraniene a energiei atomice, în perspectiva deciziei lui Trump, dar iarăși nu a dat alte detalii, scrie Agerpres.

Președintele american le-a cerut europenilor ca până la 12 mai să găsească un nou text care să remedieze ”golurile teribile”, după cum consideră el, ale acordului din 2015, iar în caz contrar, SUA se vor retrage.

Președintele american a acuzat Teheranul că încalcă spiritul acordului, care reprezintă doar o soluție pe termen scurt, și a susținut că predecesorul său, Barack Obama, “s-a concentrat ca un miop asupra programului nuclear al Iranului”. Trump a afirmat că Iranul exportă violență, destabilizează țările vecine și susține terorismul.

Acordul prevede înghețarea programului nuclear militar al Iranului, în schimbul ridicării unor sancțiuni internaționale, dar a susținut că poate decide retragerea în orice moment, dacă eforturile de a remedia punctele slabe din acord nu dau rezultate.


CITEȘTE ȘI: Guvernul preia Sala Polivalentă de la Primăria Capitalei; Complexul sportiv e în stare avansată de degradare și nu e păzit


FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.