UPDATE, ora 12.56 – Președintele Klaus Iohannis a primit marți, 21 iunie, la Berlin, Ordinul ”Sfântul Gheorghe” de la prof. Hans-Joachim Frey, directorul artistic și președintele Balului Operei „Semper” din Dresda.
„Primesc cu mare plăcere Ordinul ‘Sfântul Gheorghe’ și îl dedic prieteniei româno-germane pe care o prețuim foarte mult. Numele Ordinului — Sfântul Gheorghe — poartă o simbolistică aparte. Aceasta este legată de lupta pe care noi, statele democratice, o ducem în contextul european și internațional actual”, a subliniat șeful statului, la evenimentul care a avut loc la Ambasada României la Berlin.
Potrivit acestuia, pentru viitorul proiectului european, solidaritatea și înțelegerea sunt vitale.
”Este nevoie de pragmatism și credibilitate. Important este ca Uniunea Europeană să-și protejeze valorile în mod credibil și să găsească acele căi potrivite pentru a fi mai aproape de cetățenii ei. Europa reprezintă democrație, pluralism, toleranță și diversitate. Toate acestea nu sunt în niciun caz slăbiciuni și a ne implica în favoarea lor este un lucru care trebuie făcut. România a demonstrat că este un partener predictibil și de încredere, atât ca membru deplin al UE de 10 ani, cât și împlinindu-și îndatoririle euroatlantice în ce privește securitatea și apărarea comună”, a arătat președintele Iohannis.
Acesta a remarcat că, în contextul crizelor complexe din regiune, cooperarea dintre România și Germania a cunoscut o nouă dinamică.
„Astăzi, împreună, suntem mai hotărâți, mai puternici și mai pregătiți ca niciodată să ne angajăm pentru acest parteneriat, pentru o Uniunea Europeană prosperă, puternică și sigură”, a mai spus președintele României.
La rândul său, prof. Hans-Joachim Frey a arătat că decernarea acestui Ordin șefului statului român a fost făcută în semn de apreciere pentru contribuția acestuia în apărarea valorilor comune europene.
================================================================================
Astfel, șeful statului este prezent la un eveniment în cadrul căruia primește Premiul „Ordinul Sfântul Gheorghe” de către prof. Hans-Joachim Frey, directorul artistic și președintele Balului Operei „Semper” din Dresda, informează Agerpres.
Președintele Iohannis participă ulterior, în calitate de invitat, la ceremonia de comemorare a victimelor refugiului și expulzării, organizată la Muzeul Istoric German, în prezența ministrului federal de Interne, Thomas de Maiziere, membru al Bundestagului, a episcopului Bisericii evanghelico-luterane din Rusia, Dietrich Brauer, președintelui Uniunii Expulzaților, Brend Fabritius, altor personalități, reprezentanți ai refugiaților.
În această seară, președintele Klaus Iohannis ia parte la momentul dedicat aniversării relațiilor bilaterale România-Germania, care se va desfășura la Ambasada României de la Berlin.
Luni, 19 iunie, în prima zi a vizitei de lucru la Berlin, Klaus Iohannis a avut întrevederi cu cancelarul Angela Merkel și cu președintele german, Frank-Walter-Steinmeier.
Ieri, aflat în Germania, președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe pentru victimele incendiilor de vegetație din Portugalia. 62 de persoane au murit și peste 50 au fost rănite.
Citește și:
- Ponta: Marii câştigători ai moţiunii de cenzură vor fi preşedintele Iohannis şi UDMR
- Ludovic Orban este noul președinte al PNL. „Mă voi bate ca în 2019 să câștigăm un nou mandat pentru Klaus Iohannis”
- Reacția lui Iohannis la evoluțiile pe scena politică: Numai de asta nu am avut nevoie; Am transmis PSD-ului să termine repede această criză
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d4670635314bd409b5fc85a42cdb632f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_56452724a85ae26fdfb3e02b55b46811.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ab8889c88ca02721a5966d79b1090596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_edd1907c2f36df0ea5800d62300fd8f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b92d9d54a9e38db9d57537f1507f4ad3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_404920804ca91c218c6179f4550b21cf.jpg)
Eugen Tomac, premier desemnat
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b0387ba559702eda18f557b849433104.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_94d17bdabb6ae68ccbc9943dfb38fdba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_30945d8983e8f1b4bc272a8d07c1aad6.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_9652b78b50253d84242bc29f4afa1984.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_783e6f38c9b6ff204cc3bd568b4eec1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0af9f1682a45d435ebce52b114fcd30e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c1993eb9c0e71f7cb10a840bf4bc1fe7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f4244a16eee19e0bb282a54ddd36fa61.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_3a402a04f609aa9f13884729029e3dba.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b80879934c3485e2076810075562aa6d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2946c0035a9d611f35c783df1e4a4fa9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7540ddee79b8724c91b4a7bcf016c557.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_cc99df931d90b46d5e12d6943f4f85bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7b35e5c0809215e8f302ff97b0b59538.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_ecd223e72b36d1eba50c6af847935a44.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7d6c2edb0d374dcd93ba5a8d85e670c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_850bfdc8547430f11281941b12aed30a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f51a40c419721d3f59a069c742f6b51e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_39f38989f0e78c21ad9a317061ecfa3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/dominic-fritz-concedieri-desfiintare-posturi-primaria-timisoara-politia-locala-e1772805526385.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/declaratii-lideri-pnl-dupa-negocieri-cu-eugen-tomac-e1780912414241.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sile-camataru-cristina-sevrani-nutu-camataru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/sile-si-nutu-camataru-despre-calypso.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d5b43c9a2f2184d334ad8f539f204741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2c024230d9fc2b5186242c0355b17364.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_6769d8c453a0047a6cd1b4889e743c1b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cokteil-pentru-nunta-shutterstock2513679851.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cum-te-ajuta-zmeura-sa-slabesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/un-pix-si-bancnote-de-euro-pe-biletele-euromillions--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-hepta-scaled-e1780922250881.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/libertatea-1-scaled.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/asigurare-viata-economisire-copii-groupama.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/modele-subiecte-limba-romana-oral-bacalaureat-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/06/vedere-thassos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/06/ce-sunt-ochelarii-cu-lentile-polarizate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/06/elevi-examen-sala-clasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/maria-haiduc-a-murit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/euro-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/pistol-lupeni-impuscat-patru-oameni-masina-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/o-fiola-cu-fentanil-medicament-folosit-ca-analgezic--foto-proofimedia-e1780924602748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-eugen-tomac-desemnat-prim-ministru-4-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/tineri-mutati-la-tara-viata-la-tara-shutterstock540705850-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/digi-romania-e1488789645761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilustratie-strada2-pensionari-tineri-in-parc--foto-vlad-chirea.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.