Cei doi lideri au evocat stadiul excelent al relaţiei speciale, de natură strategică, pe care România şi Germania îl împărtăşesc şi au discutat despre consolidarea şi aprofundarea dialogului politic bilateral, cât și despre intensificarea coordonării pe teme europene.
„Președintele României a arătat că ţara noastră rămâne, la nivel regional, un partener de încredere, unul dintre cei mai importanţi piloni de stabilitate. În contextul crizelor complexe la nivel internaţional, cooperarea dintre România și Germania a cunoscut o dinamizare reală, atât în cadrul UE, cât şi în cadrul NATO, această tendinţă trebuind continuată şi pe viitor”, se arată într-un comunicat al Preşedinţie.
Merkel a încurajat continuarea luptei anticorupție
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, cu acest prilej, partenerului german un mesaj ferm privind angajamentul său pentru continuarea luptei anticorupţie în România, în scopul construcţiei unei democraţii mature şi solide. Președintele României a evidenţiat natura complexă a acestui proces şi a menţionat şi concluziile pozitive ale recentului raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru consolidarea sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei.
La rândul său, Cancelarul german a exprimat întreaga susţinere pentru continuarea luptei anticorupţie în România şi s-a arătat preocupată de eventualitatea ca anumite demersuri să afecteze parcursul pe care s-a înscris România în combaterea acestui fenomen.
Preşedintele Klaus Iohannis şi Cancelarul Angela Merkel au discutat, de asemenea, despre cele mai importante teme actuale de pe agenda europeană, cât şi despre viitorul Uniunii Europene, în special în pregătirea summitului informal al UE din Malta (3 februarie a.c.) şi al summitului aniversar de la Roma (24-25 martie a.c.), pentru marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.
Cei doi înalţi oficiali au convenit intensificarea cooperării între România şi Germania pe problematica europeană, inclusiv în contextul procesului de reflecţie privind viitorul proiectului european, cu privire la care ambele state împărtășesc poziţii similare.
„Am avut astăzi o foarte bună discuție telefonică cu Angela Merkel, la inițiativa Cancelarului german. Pe lângă temele comune de politică externă, am vorbit şi despre continuarea luptei anticorupție şi angajamentul meu ferm în această direcție. Cancelarul german şi-a exprimat întreaga susținere pentru eforturile de menținere a progreselor făcute de țara noastră, dar s-a arătat îngrijorată ca anumite demersuri inițiate în această perioadă să nu afecteze combaterea corupției în România”, a transmis și Klaus Iohannis, într-un mesaj publicat pe Facebook.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e7f5e78a1a35676a3508ed60fbb24a5a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f9145fe889240e5b723496eed0644427.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_19da053b0da768c6cab08470a2c841a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e774abd240705f69f5de307e11b79da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cc98bb49d5a49a23531a045830b6da0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f6fbc07c883112a14b6e2109bde2ceb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d027fe15cd332f6a3d1419c4d7feb9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_34a64b2299b04a36f4b6bc7fa0071891.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/01/merkel_26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/rezultate-loto-6-din-49-azi-29-martie-2026-e1774704267300.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pnl-consultari-cotroceni-bolojan-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/darrell-sheets-razboiul-depozitelor-a-murit.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/5-stiri-mondene-by-libertatea-22-aprilie-scaled-e1776879297873.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sedinta-guvern-e1776857325536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratie-presa-consultari-psd-pnl-usr-udmr-e1776869166920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marea-britanie-interzice-pe-viata-achizitia-de-tigari-pentru-toate-persoanele-sub-18-ani--foto-profimedia-e1776889674653.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/casierita-concediata-pentru-doua-batoane-energizante-dupa-25-de-ani-de-munca--imagine-cu-caracter-ilustrativ-e1776886698868.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/o-companie-aeriana-introduce-paturile-supraetajate-in-avion--foto-air-new-zealand-e1776880665693.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/medici-de-familie-in-rural-foto-salvati-copiii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/presa-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/uleiul-de-ricin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/6782017311576465701153258244591128715910477n.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dominic-fritz-avertisment-pentru-psd-daca-voteaza-o-motiune-cu-aur-nu-mai-pot-fi-parteneri--foto-dumitru-angelescu-e1776882986386.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ancheta-incendiului-de-la-matei-bals-a-fost-finalizata--foto-vlad-chirea-e1776878077532.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta8737525-e1776874371793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.