De 20 de ani, fie că la putere au fost PSD, PNCŢD, PNL, UDMR ori PD-L, partidele şi guvernele româneşti au călcat în picioare aceste principii. Funcţiile publice, de la şefi de instituţii la salariaţii de rând, mereu mai numeroase într- o caracatiţă bugetivoră, au fost şi sunt destinate clientelei politice sau rubedeniilor, criteriul profesional fiind ignorat. De aici, o administraţie hipertrofiată, coruptă, incapabilă şi mereu în fierbere. Ultimul scandal a fost iscat de aroganţa cu care preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a ascuns gunoiul sub preş, impunând adoptarea pe picior a Legii de modificare a Statutului funcţionarilor publici (deja respinsă o dată de Curtea Constituţională), prin votul PD-L şi al sateliţilor săi. Opoziţia a părăsit sala, anunţând o nouă contestaţie la CCR. Legea fixează astfel pe posturi miile de clienţi unşi sub bagheta lui Boc în serviciile deconcentrate. Mai mult, permite ocuparea funcţiilor de persoane fără statut de funcţionar public, cu o marjă de şase luni. Stat de drept?!

P.S.: Ţara e pe “mâini bune”. Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircea Gutău, e deja în puşcărie, cel de la Arad, finul prezidenţial, Gheorghe Falcă, tocmai e judecat. Marţi seara, şi edilul craiovean, Antonie Solomon (i s-au găsit în cele două vile 200.000 de euro), a probat cătuşele DNA, fiind învinuit de fals şi luare de mită. Toţi, de la PD-L, dar şi ex-primarul pesedist al Bacăului, Dumitru Sechelariu, şi-a reluat drumurile la Parchet.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Animalul spectaculos care a reapărut în munții României. Numărul exemplarelor este în creștere. Câinii sălbatici au pus în pericol specia
FANATIK.RO
Animalul spectaculos care a reapărut în munții României. Numărul exemplarelor este în creștere. Câinii sălbatici au pus în pericol specia
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI