„Aş vrea să îl atenţionez pe Antonescu asupra unui lucru esenţial. De la acel pupitru nu s-au spus niciodată minciuni. Că s-au dat veşti bune sau rele, de acolo s-au spus adevăruri ale României. Acel loc nu a fost utilizat niciodată pentru propagandă politică. Pe data de 15, preşedintele Antonescu participa la Timişoara, la un miting politic. Un miting electoral care viza interesul domniei sale de a-şi păstra scaunul de preşedinte interimar. Lucrurile ar fi putut fi trecute cu vederea dacă una dintre motivaţiile pentru suspendarea mea nu era legată de colaborarea cu PDL-ul, o colaborare care a fost absolut necesară în condiţiile în care PDL-ul era partid de guvernământ. Mai mult decât atât, aş face menţiunea că nu mi-am permis niciodată să particip la mitinguri împotriva opoziţiei. Asta îl arată pe Crin Antonescu a fi un mincinos. Când mă acuza în sala Parlamentului sau în documentul pe care l-a semnat alături de colegii lui că am colaborat cu PDL-ul, atunci era o mare crimă. Iar astăzi când dânsul este preşedinte interimar, e ceva normal. Tot pe data de 13, acelaşi preşedinte Antonescu, de la acelaşi pupitru al Preşedinţiei, anunţa că nu există nicio listă cu solicitări către autorităţile române de la Comisia Europeană. În aceeaşi zi, dar mai pe seară, primul ministru al Guvernului României, Victor Ponta, spunea că există o listă cu 11 solicitări. Şi mai făcea o precizare, că a şi răspuns Comisiei Europene în legătură cu cele 11 solicitări. Astăzi, la prânz, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene informa că nu a primit niciun răspuns oficial de la Guvernul României legat de cele 11 solicitări, care vizau 2 domenii: unul era legat de responsabilitatea funcţionării instituţiilor statului, pe care le-au demolat în perioada 3-6 iulie, şi a doua era legată de funcţionarea justiţiei. Nu pot să trag decât nişte concluzii neplăcute. Prima şi cea mai grea e că aceşti oameni se mint între ei. Pentru că nu-mi explic altfel cum de preşedintele spune că nu avem nicio solicitare, iar premierul spune că avem. Mai putem trage concluzia că oamenii aceştia îi mint şi pe români. Şi mai putem trage încă o concluzie: oamenii ăştia mint şi partenerii noştri europeni, Comisia Europeană”, a declarat Băsescu.
Preşedintele suspendat a atras atenţia asupra „dezastrului” european şi economic care poate lovi, din punctul său de vedere, România.
„Oferta mea publică pentru primii patru oameni în stat rămâne valabilă. Dacă vor soluţii, sunt gata să le dau soluţii. N-am primit niciun semn de la ei. Dacă nu răspund rapid şi convingător, ne putem aştepta la un dezastru care ne trimite înapoi la nivelul anului 2004. Dezastrul e că nu mai putem discuta de accederea în spaţiul Schengen sau de restrângerea planificată a raportului MCV”, a mai spus Băsescu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro