Prieten cu cel mai puternic om din lume

Comentează
Arhiva foto

Cum a reusit Marius Vizer (50 de ani), romanul ajuns presedinte al Federatiei Internationale de Judo (FIJ), sa se bata pe umar cu unul dintre cei mai puternici oameni ai planetei? Cunoaste foarte bine limba germana, la fel ca fostul presedinte al Rusiei, dar cel mai important argument este pasiunea comuna pentru judo.

'L-am intalnit pentru prima data pe Vladimir Putin in 1999, la Moscova. Am asistat impreuna la un concurs de judo. Primul contact a fost mai mult decat protocolar. Nici nu se putea altfel, in jurul sau nu zbarnaia nici musca', isi aminteste Marius Vizer.

Putin a inceput sa practice judo la varsta de 13 ani, iar Vizer la 14 ani, aspect care i-a apropiat inca din start. Amandoi sunt pasionati de istorie si de limbile straine, s-au nascut in aceeasi zi, pe data de sapte, Putin in octombrie, iar Vizer in noiembrie. Cam atat la asemanari.

'Cand am preluat sefia Federatiei Internationale de Judo, l-am numit pe Putin presedinte de onoare. M-a felicitat pentru aceasta realizare, iar relatiile au inceput sa se stranga. De la an la an ne-am intalnit regulat, pentru ca in Rusia s-a organizat Cupa Presedintelui la Judo, si n-am ratat nici o astfel de actiune care se desfasura in orase diferite. In prezent, vorbim des la telefon si ne felicitam reciproc cu ocazia zilei de nastere. Daca nu dau de el, ii las un mesaj secretarei si ma suna inapoi. Am o relatie mai mult decat corecta cu Putin. Cum este in afara mediului oficial? Extrem de degajat si simplu', ne dezvaluie Vizer.



Se inteleg in limba germana

Conducatorul judoului mondial isi aminteste cum si-l inchipuia pe Vladimir Putin inainte sa-l cunoasca personal: 'Cu multi ani in urma, il vedeam pe Putin ca pe Napoleon. Parea croit mai mult pentru lupta decat pentru munca de birou. E un abil politician. Desi vorbesc binisor limba rusa, n-am folosit-o in dialogul cu Putin. Cand ne intalnim, discutam in limba germana. Despre sport, calatorii si alte pasiuni comune', a incheiat presedintele FIJ, Marius Vizer.

Putin detine o avere de 4,1 miliarde $!

Vladimir Putin s-a nascut in 1952 la Sankt Petersburg, a terminat Facultatea de Drept, dupa care, intre 1985 si 1990, a activat ca agent KGB in Germania de Est. In 2000, i-a urmat lui Boris Eltin la presedintia Rusiei. Expertul financiar Stanislav Belkovski a declarat presei internationale ca Putin ar dispune de o avere colosala, cifrata in jurul sumei de 4,1 miliarde $! Putin detine 37% din actiunile companiei Surgutneftegas, cotata la 18 miliarde $, 4,1% din compania Gazprom (13 miliarde $) si 50% din societatea Gunvor, actiuni cotate la 10 miliarde $. Sunt afaceri cu petrol si gaze naturale. Putin a fost opt ani presedintele Rusiei, iar acum ocupa functia de prim-ministru. Este casatorit cu o fosta stewardesa, Ludmila, in prezent profesor de limba germana. Au impreuna doua fete, Maria (23 de ani) si Ecaterina (24 de ani).



Presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili, este, de asemenea, un impatimit al judoului. Vizer s-a imprietenit cu el tot in acest context. In poza alaturata, Vizer (dreapta) ii daruieste lui Saakasvili un kimono de judo cu prilejul unei vizite in Georgia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală