Pare scenariul unui film SF, însă ar putea deveni realitate. Maggie Lieu, în vârstă de 24 de ani, se numără printre cele 600 de persoane alese de fundaţia  Mars One, dintre cele 200.000 de cereri primite de la cei care îşi doresc să plece definitiv pe Marte.
Fundaţia Mars One, din Olanda, a lansat în urmă cu doi ani acest proiect cosmic ambiţios, anunţând că sunt în căutarea unor voluntari pentru colonizarea planetei Marte. Olandezii susţin că prima aşezare va fi înfiinţată în anul 2023, iar coloniştii nu se vor mai întoarce pe Terra.
Dintre 600 de persoane care au ajuns pe ”lista scurtă” vor fi aleşi cei 4 norocoşi care vor pleca în prima misiune de colonizare a planetei Marte. Maggie speră să se numere printre ei.
”Pentru a întemeia o colonie, ar trebui să avem copii pe Marte. În cele din urmă se va întâmpla şi acest lucru. Ar fi o provocare, pentru că nimeni nu a cercetat până acum naşterea într-un mediu cu gravitaţie scăzută. Cred că ar fi un lucru amuzant, deoarece primul copil născut pe Marte ar fi primul marţian”, a mărturisit Maggie, pentru publicaţia Coventry Telegraph.
Foto: Captură video mars-one.com

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon