Afirmația că „durerea de gât dispare după o gargară cu apă sărată” nu se bazează pe nicio probă. Deciziile medicale care afectează sănătatea dumneavoastră ar trebui discutate cu medicul.

Primăria comunei Săcălășeni, unde locuiesc aproximativ 2.300 de oameni, a postat, pe pagina oficială de Facebook a instituției, un mesaj cu fundament religios, în care îi îndeamnă pe cetățeni spre leacuri naturiste, în contextul pandemiei COVID-19. Cuvântul pandemie sau COVID nu apar în mesaj, însă primăria vorbește despre spitale neîncăpătoare „în plin sezon al răcelilor”.

Un primar din Maramureș recomandă leacuri băbești în criza COVID. „Nu vă temeți, în ciuda sirenelor care sună înfiorător”

„Satele noastre și acest neam au trecut încercări mai grele decât ale acestor vremuri. CREDINȚA în DUMNEZEU, IUBIREA și UNITATEA, ne-au făcut ceea ce suntem. «NU VĂ TEMEȚI» ne spune și azi CREATORUL, în ciuda sirenelor care sună înfiorător, a știrilor alarmante din toate părțile. Suntem în plin sezon al răcelilor, iar spitalele sunt neîncăpătoare”, scrie în mesajul postat pe Facebook de primărie. 

Acesta este urmat de o serie de sfaturi care nu au niciun fundament medical, de la tratarea durerii de gât cu „gargară cu apă sărată”, până la curățarea plămânilor cu „inhalația cu apă sărată”. 

Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse
Recomandări
Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse

„Mierea de albine și celelalte produse apicole sunt cel mai bun antibiotic, laptele acru de casă reprezintă doza cea mai bună de nutrienți și vitamine”, scrie primăria pe Facebook. 

Primarul comunei: „Trebuia să spun și eu aveți grijă că o să crăpați toți?”

Libertatea l-a contactat pe Emilian Gheorghe Pop, care este primar din 2004 al comunei, din partea PSD, ca să clarifice acest mesaj. El a spus că mesajul a fost redactat chiar de el și că a vrut să „calmeze o stare de spirit care nu este cea mai bună”. 

„Atunci când lumea este agitată și îngrijorată, trebuie să pui un pansament, nu răul în față. Trebuia să spun și eu aveți grijă că o să crăpați toți? M-am gândit că înainte de a fi bolnavi de gripă, de apendicită, de orice, oamenii să mai lase băuturile și mâncărurile care te bagă în boală. Să mănânce legume și fructe, să facă o gargară cu sare, nu cred că a făcut cuiva rău. Ce e aia pandemie până la urmă? Pandemie era și când eram eu mic și eram trei la școală și restul acasă că erau mucoși”, a declarat Emilian Gheorghe Pop pentru Libertatea.

Întrebat dacă s-a vaccinat anti COVID-19, primarul a răspuns „mă abțin”, iar despre rata de vaccinare din comună a spus că este „în media județului”.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
FANATIK.RO
Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
GSP.RO
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Știrileprotv.ro
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI