Anchetatorii spun că cei doi au făcut mai multe fraude legate de achiziţiile publice ale Primăriei în perioada 2007-2009. Primarul şi fostul contabil sunt acuzaţi că au atribuit contracte fără să organizeze licitaţii şi au plătit lucrări nefinalizate.
Potrivit IPJ Dolj, prejudiciul se ridică la circa 1.300.000 de lei. Printre isprăvile celor trei se numără plata a 90.000 de lei din bani publici pentru un wc din scânduri, care a fost făcut la o grădiniţă şi achiziţionarea a patru porţi ruginite de fotbal, la preţul de 80.000 de lei.
Primăria a mai cumpărat nu mai puţin de 200 de furtunuri pentru pompieri şi tobogane de câte 4.800 de lei fiecare, dar şi coşuri de gunoi a câte 1.600 de lei bucata.
Procurorii au mai dezvăluit azi un amanunt-supriză: primarul ar fi făcut afaceri prin interpuşi cu o firmă a celebrului Bercea Mondialu. Cei doi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.