Aflat la al patrulea mandat, primarul comunei Slivilești a fost trimis în judecată, în urmă cu doi ani, pentru infracțiuni de corupție. În același dosar au fost vizate alte trei persoane. În 2015, magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au decis ca edilul Sorin Bucurescu să fie achitat, însă hotătârea acestora a fost atacată cu apel, notează Mediafax.ro.
Atunci când a fost deferit justiției, primarul din Slivilești a aflat că telefonul acestuia a fost interceptat, în timpul cercetărilor, după ce procurorii au primit aprobarea instanței în acest sens.
„Şi eu am avut telefonul ascultat. Mă număr printre cele 1549 de persoane interceptate, în Gorj, în perioada 2010-2015. Enorm de multe, la noi ca la nimeni! În loc să luăm exemplu, în toate domeniile, din partea vestului, noi suntem oaia neagră la toate. Am avut telefonul ascultat permanent, 24 de ore din 24. Mi le-au arătat, mi s-a spus că am fost ascultat, nu am nimic de ascuns, asta este. Singurul lucru este că mai vorbesc şi eu cu câte o fată. Ar fi culmea la cât alerg şi la cât muncesc să nu mai vorbesc şi eu cu câte o fată. Iniţial nu am ştiut că e ascultat, nu-ţi spune nimeni, din contră. Te agită, îţi trimit tot felul de săgeţi, aceasta este metoda. E o bazaconie cu sunetele care s-ar auzi în timpul convorbirilor. Acestea sunt timpurile, în perioada aceasta trăim şi, din păcate, aprobările sunt date de către judecători”, a declarat Sorin Bucurescu, primarul comunei Slivileşti, pentru sursa citată.
Primar din Gorj, interceptat într-un dosar de corupție
Edilul a precizat că a avut probleme în familie din cauza interceptărilor. Sorin Bucurescu susține că în dosar au fost incluse și unele discuții, fără legătură cu faptele de corupție, iar toate stenogramele le-a citit împreună cu soția sa.
„Interceptările mi-au creat probleme şi în familie. Pentru orice mărunţiş se duce poliţistul cu propunerea. I se pare lui suspect sau vrea să îl asculte pur şi simplu, nu într-o cauză serioasă care vizează o infracţiune gravă. Numai ca să-l aibă la mână. Stau cu căştile să audă că nu ştiu cine vorbeşte cu nevasta nu ştiu cui. Interceptările m-au afectat şi în plan personal, într-o oarecare măsură, pentru că atunci când am luat dosarul au apărut în dosar şi foarte multe convorbiri care nu aveau legătură cu dosarul, foarte multe. Au fost şi puse la dosar. Când am venit cu dosarul acasă, l-am luat cu totul, l-am răsfoit, s-a uitat şi soţia, asta este. (…) Nu dau în judecată pe nimeni, nu mai vreau să aud de judecată. Vorbesc cu oricine, nu am ce să ascund”, povesteşte primarul.
Potrivit sursei citate, Sorin Bucurescu a criticat și hotărârile pronunțate de Judecătoria din Motru, care a acceptat orice propunere de interceptare. Magistrații au dat undă verde în toate cele 72 de solicitări.
„Orice propunere pe care o face poliţiştul, procurorul primeşte accept. De exemplu, într-un dosar care viza anumite persoane de braconaj, unei persoane din Dragoteşti i s-a luat telefonul şi în el avea poze cu nevasta. Era normal să aibă poze cu ea mai puţin îmbrăcată şi apoi acele poze au fost arătate şi la alte persoane de către organul de anchetă. Aşa este şi cu interceptările şi ce abuzuri se fac. Dar nu te poţi pune cu sistemul, ne-am obişnuit”, a mai spus Sorin Bucurescu.
Dosarul în care a fost trimis în judecată primarul din Slivilești a vizat o tranzacție imobiliară realizată între fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia şi familia unui om de afaceri din Motru, care a cedat un imobil pentru a fi folosit ca bun de utilitate publică.
Anchetatorii au avut suspiciuni că prețul locuinței ar fi fost supraevaluat. Edilul Sorin Bucurescu a fost achitat, după ce a fost acuzat că el a emis certificatul de urbanism și autorizația de desființare.
Aproape toate mandatele de interceptare, aprobate de instanță
În toată țara, 61 de instanțe au aprobat în proporție de 100 la sută cererile procurorilor privind interceptările telefonice. Printre acestea se află şi două din judeţul Gorj: Judecătoria Târgu-Cărbuneşti şi Judecătoria Motru.
La Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, magistrații au aprobat toate cele 186 de cereri. Și la Judecătoria Motru, a fost admis tot ce s-a cerut în materie de interceptări telefonice.
În schimb, la Târgu Jiu, din totalul de 431 de cereri, 19 dintre acestea au fost respinse.
”Sunt respinse 19, adică au fost judecători care au considerat că nu se impune. Probabil a fost vorba despre persoane simple, că în general nu se cere neapărat pentru persoane cu funcţii. 431 în cinci ani ar fi sub o sută pe an. Nu mi se pare mult raportat la numărul de locuitori, pentru că în competenţa Judecătoriei Târgu-Jiu intră mai multe localităţi.Problema apare în momentul în care sunt valorificate informaţiile personale. Are acces poliţiştul desemnat să lucreze în cauză, procurorul, judecătorul”, a declarat Narcis Nădrag, avocat în cadrul Baroul Gorj.
Potrivit sursei citate, la Tribunalul Gorj, procentul este 99,09 %, fiind admise 873 din cele 881 de cereri.
Avocatul Radu Chiriţă, care predă la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a cerut tuturor instanţelor din ţară să facă public numărul solicitărilor de interceptări telefonice în perioada 2010-2015. În acest interval de timp, au fost ascultate aproape 300.000 de persoane.
sursă foto: igj.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d1b56d7f7c96349ec2ad30131e751dbe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3ce2b3788cd0f58e9c51160a68b55d23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_17a4042f46b4de05822f26d158f86750.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/05/Sorin-Bucurescu_primar-din-Gorj-interceptat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/statuia-lui-prometeu-baraj-vidraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-in-exil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/george-simion-acuzat-ca-a-facut-lobby-ca-romania-sa-fie-scoasa-din-visa-waiver--dragos-sprinceana-era-baut-la-interviu-e1776059682716.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/motreanu-bolojan-pnl-e1776464834437.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cea-mai-sanatoasa-cereala-din-lume-pe-care-aproape-nimeni-nu-o-mananca-desi-este-buna-pentru-inima-si-oase-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/ploaie-torentiala-e1776516548941.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cnas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cirese.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.