Începând de luni, 3 octombrie 2022, iluminatul arhitectural din municipiu va fi întrerupt începând cu ora 23.00, precizează Primăria Arad, într-un comunicat.

„Primăria Arad a luat această măsură din dorința de a economisi energie electrică și implicit de a diminua costurile cu iluminatul ambiental al clădirilor și cel din zona mediană a Bulevardului Revoluției. Singurele obiective care vor rămâne iluminate sunt podurile și pasarela peste râul Mureș”, adaugă Primăria Arad.

Călin Bibarț, primarul Aradului, consideră că această măsură nu-i va afecta pe cetățeni întrucât după ora 23.00 prezența acestora în locurile publice este restrânsă.

„După modelul altor municipii din țară, dar și al altor orașe din Europa, am luat decizia de a opri iluminatul arhitectural din municipiu, pentru a reduce costurile pe care-l implică acesta. Este adevărat că iluminatul ambiental aducea un plus de frumusețe clădirilor din zona centrală după lăsarea întunericului, dar trebuie să fim atenți cu modul în care gestionăm fondurile de care dispunem”, mai spune edilul Aradului.

Foto: Aradon

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.