Bucureștenii interesați pot aplica începând din aceasta seară, ora 18.00, prin accesarea acestui LINK .
Înregistrarea în aplicație se va încheia în momentul atingerii numărului maxim de 5.800 de înscrieri valabile.
Nu s-a atins numărul maxim de înscrieri valide
Cu o valoare de 500 de lei fiecare, voucherele pot fi folosite pentru achiziționarea de biciclete, biciclete electrice, trotinete electrice și dispozitive de tip Segway/Ninebot și accesorii ale acestora, destinate persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani, numai din magazinele participante la Proiect.
Cele 5.800 de voucherele provin din cele 25.000 lansate în etapa a doua a programului, derulată la începutul acestui an, pentru care nu s-a atins numărul maxim de înscrieri valide la acel moment.
Participarea la noua sesiune a proiectului este permisă doar bucureștenilor care nu au beneficiat de program în etapele anterioare. Este interzisă participarea angajaţilor Primăriei Municipiului Bucureşti şi ai instituţiilor subordonate Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Regulamentul proiectului și magazinele partenere sunt disponibile AICI.
Programul Bicicliști în București a fost aprobat anul trecut, la inițiativa Primarului General, și prevede acordarea unui număr de 30.000 de vouchere. Primele 5.000 de vouchere au fost distribuite bucureștenilor în anul 2017, și alte 19.200 au fost livrate începând cu luna aprilie.
CITEȘTE ȘI:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro