Doctorul Cristian Stoica, managerul unităţii medicale a declarat ieri că noua aripă a spitalului va fi dată în folosinţă cel mai târziu în luna februarie 2014 şi tot atunci va începe şantierul pentru clădirea dinspre Bulevardul Ferdinand. Prin construcţiile noi ( în total încă patru corpuri de clădire) se va mari capacitatea spitalului Foişor, va creşte numărul de paturi (de la 119 la 247), se va mări numărul sălilor de operaţie, de la 5 la 8 şi, prin crearea unor săli speciale de preanestezie, care vor perminte dinamizarea intervenţiilor chirurgicale, se va dubla numărul de operaţii care se efectuează anual. „Prin proiectul de la spitalul Foişor, se vizează extinderea unitatii medicale, prin dublarea capacităţiie funcţonare, a numărului de paturi, a clinicilor medicale, a secţiei de anestezie şi terapie intensivă. La acestea se vor adăuga laboratoare centrale de investigaţii şi tratament, secţia de terapie recuperatorie, departamentul de imagistică şi cel de urgenţe. Lucrările la acest spital au început în martie 2013 şi se vor finaliza (în totalitate- n.r.) spre sfârşitul lui 2015 sau începutul lui 2016”, a declarat edilul şef Sorin Oprescu în cadrul unei vizite pe care a făcut-o ieri la spitalul Foişor.
Fotografii: Gabriel Pătruţ
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro