Reprezentanții Primăriei susțin că au solicitat DSP pentru testarea în centru, însă instituția a răspuns că nu o poate face. Direcția de Asistență Socială din PMB a așteptat trei zile testarea cerută la DSP, iar ulterior a făcut-o “prin mijloace proprii”, după cum informează Primăria într-un comunicat.

Testarea celor 479 de persoane
(personal şi beneficiari) s-a efectuat vineri şi sâmbătă, după
ce un beneficiar al centrului a fost internat în spital pentru o
afecţiune acută, moment în care a fost depistat pozitiv la
infectarea cu noul coronavirus, se precizează în comunicat.

Potrivit legislaţiei în vigoare, personalul centrelor rezidenţiale trebuie testat de către DSP, de două ori pe lună, iar beneficiarii necesitau testarea la apariţia primului caz sau a simptomelor.

“Personalul Centrului Rezidenţial de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Dependente – Berceni a rămas cazat la locul de muncă și au fost luate și alte măsuri de prevenire a contaminării, respectiv revizuirea protocoalelor de siguranţă medicală şi decontaminarea incintelor cu substanţe puternic virucide”, a mai precizat Primăria Capitalei.

Foto: INQUAM Photos

Comentează
 Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii