Primăria Sectorului 1, alte 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat luni, 18 decembrie, alocarea a încă 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Hotărârea a fost adoptată cu votul consilierilor PSD și PNL.
Reamintim că la finalul lunii noiembrie, Primăria sectorului 1 a mai alocat 10 milioane lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, proiectul fiind votat în Consiliul local atât de PSD cât și de PNL.
Și Primăria Capitalei a alocat aproximativ 20 milioane de lei, în 2017, pentru Catedrala Mântuirii Neamului, amintește hotnews.ro.
Iar pe 28 iulie 2017, Consiliul Local Sector 5 a aprobat acordarea unui sprijin financiar de 8 milioane lei pentru bisericile de pe raza sectorului.
Astfel, pentru Patriarhia Română-Catedrală Mântuirii Neamului s-au alocat 5 milioane de lei, pentru Biserica Vovidenia-300.000 de lei, Biserica Tuturor Sfinților Români-300.000 de lei, Sfântul Ilie Ghencea-700.000 de lei, Acoperământul Maicii Domnului (Teiuș) - 600.000 de lei, Sfânta Treime Ghencea -500.000 de lei, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel - 600.000 de lei.
Vezi un reportaj pe șantierul Catedralei Mântuirii Neamului, locul unde muncitorii își câștigă pâinea și își recâștigă credința pierdută! ”Mi-a fost dat de Dumnezeu să sudez și eu niște fiare!”