Primii cautatori de comori cu legitimatie

Doar 100 de oameni au dreptul, oficial, sa caute comori pe teritoriul tarii noastre. Sunt membri ai Asociatiei Cautatorilor de Comori si Tezaure din Romania si au legitimatii care ii feresc de sicanele autoritatilor. Din spusele cautatorilor de comori cu patalama, tezaurele scoase la lumina pana acum la noi nu reprezinta decat 10 la suta din cantitatea de comori ascunse in Romania in toate timpurile, incepand cu stravechimea. Restul de 90 la suta asteapta sa fie scoasa la lumina.

Cautatorii de comori specializati pe acest domeniu au aparut, din cate se stie, prin secolul al XIX-lea, cu tot ce presupune aceasta indeletnicire: harti, legende, aventuri, chiar si crime. In Romania apar legende despre cautatori de comori celebri la inceputul secolului al XX-lea, in special dupa 1920.

Dupa 1945 comunistii romani au pus un puternic control asupra a tot ce era metal pretios, iar cautatorii de comori au intrat intr-un con de umbra. In paranteza trebuie spus ca putin din aurul confiscat de comunisti a ajuns in vistieria statului, cea mai mare cantitate intrand in buzunarele celor care faceau investigatiile, fie procurori, fie militieni.

Dupa 1990 lucrurile s-au schimbat oarecum, oricare cetatean roman avand voie, teoretic, sa caute averile ascunse de daci, haiduci, regi, revolutionari etc. Practic insa, sicanele au continuat si dupa ce a cazut Ceausescu, atat in ceea ce priveste legislatia, foarte putin permisiva, cat si modul in care acesti oameni sunt tratati de oficialitati. Asta a facut ca toti cautatorii de comori din Romania sa continue sa se teama de stat. De obicei, ei nu pot fi abordati decat printr-o recomandare speciala venita din partea altui membru al grupului din care fac parte.

Practic, sunt cateva mii de persoane care cauta comori in toata tara, unii siguratici, altii in grupuri. Pentru unii este un hobby, pentru altii doar un mod de a te imbogati. Cei mai multi sunt in Constanta si Mehedinti.

Pentru a separa graul de neghina, un grup de mehedinteni a hotarat sa creeze o asociatie si sa emita legitimatii acelor membri care sunt oameni respectabili – 100 la numar, deocamdata. ”Intentia Asociatiei Cautatorilor de Comori si Tezaure din Romania este sa ridice aceasta indeletnicire la statutul pe care il are in Occident”, spune Ioan Blaj, unul din membrii fondatori ai asociatiei si un infocat cautator, incepand cu anul 1978. Simplul fapt ca Ioan Blaj a acceptat sa vorbeasca deschis cu presa arata ca lucrurile incep sa se schimbe.

Pentru a-si atinge telul, asociatia trebuie sa rezolve doua probleme esentiale: sa modifice legislatia si sa scape de impostori.

Un milion de lei pentru un coson dacic

“Un coson dacic, de pilda, poate fi vandut in Occident cu suma de 5.000 de euro fara nici o problema. Se considera ca cel care l-a gasit este proprietarul lui de drept – asta in afara de  cazurile in care vorbim de bunuri care trebuie sa intre in patrimoniul statului respectiv si care sunt rascumparate la valoarea lor de pe piata libera. Adica e o simpla relatie intre colectionari. La noi, Ministerul Culturii plateste doar un milion de lei pe coson, ca sa ramanem in aceasta zona. Adica, tu duci bunul gasit, statul ii evalueaza pretul la cat doreste si din acest pret iti da o treime. Trebuie schimbata legislatia, in sensul ca cel ce gaseste o comoara trebuie sa devina proprietarul ei de drept, asa cum se intampla in Vest. Daca statul considera ca descoperirea trebuie sa devina obiect de patrimoniu, o cumpara la valoarea de pe piata libera. Nu am voie sa ies cu detectorul de metale in teren, vorbesc de terenuri proprietate privata, decat daca anunt politia si autoritatile locale. Sunt considerat un potential infractor doar daca am aparatul in masina. In Germania, de pilda, sunt 250.000 de cautatori de comori care cauta oricand cu orice aparatura doresc si nu are nimeni nici o treaba cu ei. Asta pe de o parte. Dar mai sunt si alte probleme. Nici nu va dati seama cati oameni au aur ingropat in curte de inaintasii lor, dar nu au curaj sa il scoata. Sau daca il scot il ascund in alta parte, pentru ca le este frica de stat. Daca il declara i se confisca imediat, pentru un motiv sau altul. Cunosc un caz in care omul a declarat o galeata cu monede din aur. In final a aparut un document in care el declara ca acel aur avea greutatea de 200 de grame. Despre restul nu se mai stie nimic. Cata bataie a luat, numai el stie… Dar se intampla lucruri chiar mai rele, persoane importante din Romania lucreaza cu anumite grupuri de cautatori. Primii ofera protectie la nivel politic, altii ofera informatii. Banii se impart intre ei. Toate siturile arheologice distruse de asa-zisi cautatori de comori sunt operele acestor hoti. Sa dau un exemplu: in 1986 au venit in zona Cerna Varf cateva TAB-uri cu soldati, impreuna cu oficiali de la Bucuresti. Au sapat si au incarcat cateva lazi intr-un transportor blindat. Exista martori oculari care au recunoscut personajele, azi in posturi cheie ale statului. Ce s-a ridicat de acolo si ce destinatie a luat incarcatura?

Piata neagra a comorilor este la Timisoara

Asemenea manevre s-au facut si dupa 1990. Sunt persoane cu functii mari in statul roman care fura tezaure. Noi le incomodam. Tranzactiile lor se fac la Timisoara. Iar cei care nu au protectie politica risca foarte mult. De aceea cautatorii sunt discreti. Pe de alta parte suntem in posesia unor informatii foarte pretioase, conform carora numai in zona din sud-vestul Romaniei exista cateva sute de tone de comori ascunse. Tezaurele scoase la lumina pana acum in tara noastra nu reprezinta decat 10% din cantitatea de comori ascunse, aici incepand cu stravechimea. Restul de 90% asteapta sa fie dezgropate. Vorbim de locatii deja cunoscute. Le putem scoate la lumina, dar nu o vom face decat dupa ce vom avea convingerea ca lucrurile merg pe un fagas normal in Romania.

Sunt istoric, pentru mine si cei ca mine cautarea comorilor este arheologie, e un hobby. Noi nu suntem banditi, dimpotriva, vrem sa-i scoatem din aceasta tagma”. O data la doi ani au loc sedinte regionale ale cautatorilor, unde se fac schimburi de informatii, atat in ceea ce priveste hartile nou aparute pe piata, cat si despre aparatura folosita.

Cautatorii sunt si ei separati pe categorii: unii sunt simpli detinatori de informatii, respectiv cunoscatori de legende sau posesori de harti, altii se pricep la descantece – o comoara nu se dezgroapa oricum, pentru ca poate fi blestemata – iar altii, foarte rari, sunt oameni care stiu sa decripteze documentele secrete privind locul unde sunt ingropate obiectele cu pricina. Ioan Blaj este unul din specialistii in decriptari.

Si Banca Nationala detine hartile catorva comori

“Hartile de care dispunem provin in general din Banat, zona batuta de o gramada de imperii timp de peste 2000 de ani. Majoritatea sunt din secolele XVII – XVIII. Au fel de fel de insemnari, de coduri care trebuie descifrate. Hartile sunt foarte scumpe, nu se intra usor in posesia lor. Cei care cauta in situri arheologice nu sunt cautatori adevarati, comorile nu sunt acolo, noi stim acest lucru. Este adevarat ca in zona Banatului sunt cateva sute de tone de comori ascunse. Nu sunt povesti, exista documente in acest sens. Chiar si Banca Nationala a Romaniei (BNR) detine unele harti. Pe timpul lui Ceausescu au venit reprezentanti ai BNR, impreuna cu militienii, sa caute comori la Fantana Robului, un loc in muntii din Mehedinti. Au sapat in locul indicat de harta lor si au gasit o piatra pe care era sculptat un semn. Era o cheie, asa cum ii spunem noi. Comoara cautata chiar exista, dar e ascunsa in alta parte”.

Urmărește-ne pe Google News