Bebeluşul s-a născut la Maternitatea din Sibiu pe 11 iunie, iar primul test a ieşit pozitiv pentru coronavirus, mama sa, o femeie de 26 de ani, fiind, de asemenea, bolnavă.

Conform Digi24, acesta este primul bebeluș din România născut cu COVID-19 și al doilea caz din lume de acest gen.

Medicii spun că naşterea a decurs bine, nu au fost probleme, iar copilul şi mama sa sunt internaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

„Copilul este internat în cadrul Secţiei de Neonatologie, izolat şi sub supraveghere şi îngrijire corespunzătoare, iar mama este internată în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase, sub supraveghere şi tratament specific”, a declarat Andreea Ştefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Surse medicale au declarat pentru Mediafax că al doilea test făcut bebeluşului a ieşit negativ.

Pentru ca bebelușul să poată fi externat, este nevoie de două teste negative în interval de minimum 24 ore.

Citeşte şi:

MAE: Român din cadrul Ambasadei României în Belarus, infectat cu coronavirus

CNSAS a stabilit că Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea și solicită justiției să confirme verdictul. Dosarul, înregistrat la Curtea de Apel

Primul bebeluș din România născut cu noul coronavirus. Mama sa fusese depistată pozitiv

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
Playtech.ro
Informații de ultimă oră despre Liviu Vârciu, ajuns de urgență la spital. În ce stare se află
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Observatornews.ro
O tânără în vârstă de doar 17 ani din Italia a murit după ce s-a înfometat pentru a deveni fotomodel: a intrat în comă după ce ajunsese să aibă 26 de kilograme
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2021. Gemenii ar fi bine să se protejeze de propriile gânduri negative, care pot împinge departe
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
Știrileprotv.ro
Prima ţară care îşi închide graniţele din cauza Omicron. Niciun străin nu mai are voie să intre
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Telekomsport
ALERTĂ | Ce simptome bizare are Omicron, noua tulpină de coronavirus. Specialiştii sunt uimiţi. Primele informaţii oficiale
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie