Loredana Cordoş, în vârstă de nouă ani, este copilul cel mare al unei familii de rromi din Bistriţa- Năsăud, măturători angajaţi la serviciul de salubritate. Ea e o fetiţă de o frumuseţe uimitoare, care a tot cărat măturoaiele grele, ca
să-şi ajute mama şi mătuşa la curăţatul străzilor. Trăia cu ai săi – şapte suflete, la periferia municipiului Bistriţa, pe strada Zăvoaielor, în apropierea rampei de gunoi a oraşului, într-un grajd părăsit.
Pe tatăl ei l-au luat la puşcărie, că a furat o căruţă cu lemne, iar familiei i-a fost din ce în ce mai greu să se descurce. Dar, din mijlocul vieţii grele, al mizeriei şi sărăciei, Loredana a continuat să spere. Şi-a păstrat zâmbetul şi delicateţea, iar oamenii locului i-au spus “Prinţesa”.
De Crăciun i-a scris şi ea Moşului, cum s-a priceput mai bine: “Dragă Moş
Crăciun, mă cheamă Loredana, am nouă ani şi colegilor le place de mine, pentru că mă duc tot timpul curată la şcoală. Te rog să îmi aduci o casă cu baie, pentru mine şi frăţiorii mei”.
Şi, graţie unor oameni cu suflet mare, familia “Prinţesei” a întâmpinat noul an într-un apartament cu două camere, mobilat şi utilat, de pe strada Grănicerilor. Primul lucru pe care fata l-a făcut a fost o baie în cadă. “Sunt fericită! Pot să mă spăl, iar acum nu o să mi se mai rupă papucii din cauza noroiului”, a spus, cu lacrimi în ochi, Loredana…
Loredana e premiantă la şcoală
Peste toate necazurile, Gabriel, tatăl copiilor şi capul familiei, a fost închis pentru că a furat o căruţă cu lemne. Mama şi mătuşa fetei lucrează la salubritate, mătură străzile, iar banii abia dacă le ajungeau pentru mâncare. Cu toate greutăţile, Loredana nu s-a lăsat de şcoală. E în clasa a IV-a, e premiantă. Până să se mute în casa nouă, baia zilnică a fetiţei şi a frăţiorilor ei însemna un lighean plin cu apă rece, adusă de la izvor.
Incredibil cât e de frumoasă

Viaţa fără apă şi curent electric
Loredana, cei doi fraţi mai mici, Alin şi Denisa, mama, o mătuşă şi bunicii locuiau de câţiva ani lângă groapa de gunoi de la marginea oraşului. Şapte oameni într-o singură odaie, căptuşită cu pături vechi. Fără curent electric, doar cu un generator pe benzină şi fără apă curentă. Pentru toate acestea plăteau 200 de lei chirie, aproape cât pentru o cameră într-o locuinţă cu cele necesare.

Asistenţii sociali au verificat cât Loredana a lăsat în urmă viaţa Micuţa Denisa, surioara
de bine s-a acomodat familia grea pe care a trebuit să o Loredanei, şi mama lor, ne-au
Cordoş în noul apartament îndure lângă munţii de mizerie arătat cocioaba în care au locuit
Sursă foto: Gelu Vlasin, Veronica Ganea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1410c1d6a6b824dee352b8518912edc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d58fe1297aa93e77d8e2102a121fc909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3d56edd2b3001dd003aeb8363fc62534.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_af8bc36e6ec455f95861a8c8747aa862.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3b95df9806e6d41aaae0be3f8a3015db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3ce2b3788cd0f58e9c51160a68b55d23.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b346ce03f60e8279c7d460153c1a5d96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_bddf343460099a541b2bbadcbd896d09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_056388dbba17e3d66165fff23cb251c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_8c1e0d84196caec6706fcb94810a203a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d1b56d7f7c96349ec2ad30131e751dbe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/01/3867-116323-loredana1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/energie-electrica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ana-alfianu-si-peter-haas.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/daiana-anghel.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/marian-godina-in-exil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/sorin-grindeanu-psd-16.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/eclipsa-de-soare-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-ingust-oras-din-lume-yanjing-china.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ep3---andreea-nechita.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/turn-apa-vanzare-germania.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/femeie-spala-vase-chiuveta-bucatarie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-18-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2015/04/pastele-blajinilor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/intoleranta-la-lactoza--foto-ilustrativ-shutterstock2490328909-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/statuia-lui-prometeu-baraj-vidraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sofer-roman-tir-spania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/ploaie-torentiala-e1776516548941.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/vaccin-copil.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.