Cei trei ar deţine pachete importante de acţiuni în compania INR Management Real Estate, cea care dezvoltă complexul turistic din Poiana Braşov, alături de omul de afaceri Dan Fischer, conform bursa.ro.
De altfel, arhitectul complexului este un iranian care răspunde la numele de „Kamil”, un apropiat al prinţului Albert de Monaco şi, în acelaşi timp, prieten cu Dan Fischer.
Compania INR Management Real Estate a demarat în 2008 construcţia unui proiect imobiliar în care va investi peste 400 de milioane de euro în Poiana Braşov. Compania, controlată de un off-shore din Cipru, în spatele căruia se află omul de afaceri Dan Fischer, va construi, practic, o mini-staţiune turistică, aceasta urmând să cuprindă apartamente şi vile, un hotel cu 184 de camere care va fi afiliat lanţului Raddison SAS, două săli de cinematograf, un heliport, dar şi un club de tenis.
De asemenea, proiectul imobiliar, care va fi o staţiune denumită Silver Mountain, va cuprinde şi un teren de golf cu 18 găuri amenajat de pe un teren de 440.000 de metri pătraţi. Cele 15 vile şi 600 de apartamente ale complexului se vor construi pe o suprafaţă de 88 de hectare.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro

Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Orașul din România în care fug toți bucureștenii. E la doi pași de capitală, dar traiul aici e de 5 ori mai ieftin. Apartamentele și casele au încă prețuri bune, sunt mereu locuri de muncă și nu există aglomerație în trafic
FANATIK.RO

EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO

Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Observatornews.ro
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI