Prinţul Charles a sărbătorit sâmbătă împlinirea a 72 de ani într-un mod discret. Obişnuitele salve de tun trase în toată ţara în onoarea zilei de naştere a lui Charles au fost suspendate anul acesta, din cauza pandemiei, potrivit Ministerului Apărării, relatează Agerpres, care citează DPA.
Fiul cel mare al lui Charles, prinţul William, a postat pe Twitter urări de ziua de naştere a tatălui său.
Thank you for all the well wishes on The Prince of Wales’s 72nd Birthday! ? pic.twitter.com/qFKjNZkePG— The Prince of Wales and The Duchess of Cornwall (@ClarenceHouse) November 14, 2020
Pe Instagramul Clarence House, reşedinţa oficială din Londra a prinţului de Wales şi a soţiei sale Camilla, ducesa de Cornwall, momentul a fost marcat printr-o fotografie cu prințul Charles purtând kilt, însoțită de un mesaj prin care exprimă mulţumiri pentru urările primite.
View this post on Instagram A post shared by Clarence House (@clarencehouse)
Prinţul Charles avea planificată o deplasare la Berlin în cursul după-amiezii, pentru a marca duminică Ziua comemorării victimelor celor două războaie mondiale şi ale regimului nazist, Volkstrauertag, instituită în Germania în 1919, informează DPA.
Această călătorie este prima în străinătate pentru moştenitorul tronului regal britanic de când a început pandemia de COVID-19, potrivit presei britanice.
Charles a fost infectat cu coronavirus la începutul acestui an, la debutul pandemiei, dar se spune că a prezentat doar simptome asemănătoare răcelii.