Prințul de Wales a ajuns luni după-amiază la București, unde a avut o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis, iar apoi cu premierul Dacian Cioloș, discuțiile fiind axate pe protejarea patrimoniului cultural, biodiversitate, silvicultură și dezvoltarea rurală durabilă. În cursul serii prințul a sosit la conacul său din Valea Zălanului, cumpărat în anul 2008, unde obișnuiește să vină de câțiva ani la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie.

Prințul Charles va petrece cea mai mare parte a vizitei în Transilvania, în cadru privat, precizează Ambasada Marii Britanii, într-un comunicat de presă. Potrivit acestuia, Alteța sa regală va vizita localitatea Viscri, județul Brașov, pentru inaugurarea centrului de pregătire meșteșugărească — ‘The Prince of Wales’s Training Centre’ — cu ocazia primei aniversări a fundației sale, Fundația Prințul de Wales.

Citește și: Klaus Iohannis, întâlnire cu Prințul Charles

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.