Prințul Harry a câștigat un proces intentat tabloidelor „Mirror”, pentru că i-au interceptat telefonul. „O zi grozavă pentru adevăr”

 9 comentarii

Prinţul Harry a obţinut despăgubiri de 140.600 de lire sterline (aproximativ 180.700 de dolari), după ce Înalta Curte din Londra a decis vineri, 15 decembrie, că a fost victima unor interceptări telefonice şi a colectării ilegale de informații practicate de jurnalişti ai unor ziare britanice, transmit BBC și Reuters.

Prinţul Harry a dat în judecată Mirror Group Newspapers (MGN), editorul publicaţiilor Daily Mirror, Sunday Mirror şi Sunday People, despre care a spus că l-au hărțuit timp de 15 ani, începând din 1996 până în 2011.

Judecătorii britanici au concluzionat că editorii și directorii ziarelor știau de o piraterie informatică pe scară largă şi activităţi ilegale ale jurnaliștilor.

„Am constatat că 15 din cele 33 de articole care au fost judecate au fost produsul piratării telefonului său mobil sau a telefoanelor mobile ale asociaţilor săi sau produsul altor forme de colectare ilegală de informaţii”, a declarat judecătorul Timothy Fancourt.

„Consider că telefonul său a fost piratat doar într-o măsură modestă şi că acest lucru a fost probabil controlat cu atenţie de anumite persoane de la fiecare ziar”, a adăugat judecătorul britanic.

Harry nu a fost prezent în instanță pentru a afla hotărârea, dar avocatul său David Sherborne a citit, în numele ducelui de Sussex, o declarație în fața Curții Supreme.

Salutând rezultatul drept o victorie, prințul Harry a spus, în comunicat, că „astăzi este o zi grozavă pentru adevăr, precum și pentru responsabilitate.

De asemenea, după pronunţarea verdictului, grupul MGN a prezentat scuze publice.

„Salutăm hotărârea de astăzi, care oferă companiei noastre claritatea necesară pentru a merge mai departe în urma unor evenimente care au avut loc cu mulţi ani în urmă. Atunci când au avut loc abateri istorice, ne cerem scuze fără rezerve, ne-am asumat întreaga responsabilitate şi am plătit despăgubiri corespunzătoare”, a declarat un purtător de cuvânt al grupului MGN.

Prințul Harry a fost unul dintre cei aproximativ 100 de reclamanţi, printre care actori, vedete sportive, celebrităţi şi persoane care pur şi simplu au avut o legătură cu personalităţi importante, care au mers în instanță pentru acuzaţii de interceptări telefonice şi colectare ilegală de informaţii între 1991 şi 2011.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Irinel 15.12.2023, 18:41

    A castigat procesul asta,bravo, felicitari.Dar mai are destule.

  • Avatar comentarii

    lipanileana 15.12.2023, 19:01

    Felicitări,așa trebuie ,să triumfe dreptatea.

  • Avatar comentarii

    asdqaz 15.12.2023, 20:32

    cam aiurea ca un reporter sa recurga la asa ceva

  • Avatar comentarii

    Narcisu 15.12.2023, 22:27

    Un prințișor renegat de imperiul britanic..

  • Avatar comentarii

    hurricane 15.12.2023, 23:03

    cine a gresit sa plateasca

ALTE ȘTIRI
Blocul C.A.M. din Piața Lahovary
Reportaj
16:30
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
16:29
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
MONDEN
Maurice Munteanu
16:10
Care este, de fapt, numele din buletin al lui Maurice Munteanu. Cum a primit prenumele „Maurice”
Ramona Păun
15:31
Anunțul făcut de Ramona Păun după sarcină: „E tare mândru că o să fie fratele mai mare”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
17:57
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
17:16
De ce se simt rău unii pasageri în mașinile electrice și cum poți scăpa de senzația de amețeală
15:50
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
17:07
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Tramvaiul din Dubai circulă pe un traseu circular în zona Marina și JBR și face legătura cu metroul din Dubai și cu monorailul Palm
16:30
Emiratele Arabe Unite au lansat primul tren național de pasageri. Călătoria între Dubai și Abu Dhabi durează acum doar 50 de minute și costă 10 euro
Un elicopter pe o platformă de aterizare de pe un munte înzăpezit, cu un peisaj alpin pitoresc în fundal
16:03
Turismul de lux cu elicopterul în munții Dolomiți stârnește revolta localnicilor: „A devenit un circ al celor bogați”
Ceasul din 1930 a valorat de 10 ori mai mult decat credeau initial. Foto: Hansons Auctioneers
15:45
Un Patek Philippe uitat într-o cutie de bijuterii s-a vândut cu 59.000 de lire. Modelul din 1930 fusese evaluat inițial la doar 5.000
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
15:11
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
14:32
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
O mașină de poliție parcată
13:52
Un comisar-șef din Constanța a provocat un accident și a refuzat etilotestul: Este cercetat disciplinar și penal
Povestea lui Adrian Dică, pictorul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra
Analiză
13:00
Adrian Dică, artistul român care a expus la Academia Regală de Arte din Londra: „Pentru mine, pictura a devenit și a rămas un mod de a gândi”
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale