Prizonier in propria casa

Pentru multi e o dorinta ciudata, dar pentru pensionarul Preda Dumitru este normal. El nu a mai reusit sa-si paraseasca garsoniera de la etajul 5 de aproape doi ani. Cosmarul batranului a inceput in 2001, cand i-a fost amputat piciorul drept la Spitalul Militar din Bucuresti. „Eram bolnav cu picioarele. Am muncit 20 de ani la birou, pe un scaun, ca inginer proiectant. Acest lucru mi-a afectat circulatia si pana la urma m-am imbolnavit, iar medicii au fost nevoiti sa-mi taie ambele picioare. Pe al doilea l-am pierdut la inceputul lui 2002. Dupa a doua operatie, Salvarea m-a adus acasa si nimeni nu s-a mai interesat de mine. Singura care a venit sa-mi dea o cana cu apa a fost femeia de serviciu de la bloc”, ne povesteste barbatul.
Cand a inceput sa faca demersurile pentru a obtine certificatul de handicapat si caruciorul de invalid, pentru Preda Dumitru a inceput un nou cosmar. „In februarie am iesit din spital si am obtinut caruciorul abia in noiembrie 2002”, spune Preda.
Caruciorul de invalid i l-a adus tot femeia de serviciu, ajunsa intre timp insotitoarea lui Preda Dumitru. Niculina Scraba, o femeie in varsta, a trebuit sa mearga si sa-l aduca si sa-l urce pe scari 5 etaje. Atunci au observat ca nu incape in lift si batranul si-a vazut toate sperantele spulberate.
Distanta dintre usile liftului e de 59 cm, iar cea dintre dublurile rotilor de la carucior e de 61 cm. In zadar a tot sunat de atunci, la cei de la Protectia Sociala, pentru a cere un carucior mai mic. „Imi tot raspunde o doamna care imi spune ca trebuie sa merg acolo si sa fac o cerere. Ceea ce e de ras din moment ce nu pot iesi din casa. Probabil ca in evidentele lor apar ca mi-au dat carucior si atunci nu-i mai intereseaza”, ne spune pensionarul

Urmărește-ne pe Google News