Pentru a intra la competițiile sportive din România fanii trebuie să respecte anumit reguli impuse de autorități. Cei vaccinați prezintă certificatul de vaccinare, iar restul sunt obligați să prezinte un test PCR sau rapid cu rezultat negativ. Cel mai la îndemână este un test rapid, iar pentru el clinicile private solicită între 49,50 și 150 de lei.

Gazeta Sporturilor a scris că mai multe cluburi de fotbal din Liga 1 au încheiat parteneriate cu diverse clinici medicale pentru a veni în sprijinul suporterilor și a efectua teste rapide, la prețuri mult mai mici decât într-o clinică privată.

De exemplu, cei de la Dinamo colaborează cu Haemolab Clinic, iar testul costă doar 15 lei, FCSB cu Dom Vista Medical unde testul costă 30 de lei, iar CSU Craiova cu Vitaplus Medical, prețul fiind de 23 de lei. Singura condiție pentru a face un test rapid înainte de intrarea pe stadion la un preț mult mai mic este să ai bilet sau abonament.

Doar că la centrele instalate la stadioane suporterii testați nu primesc buletine de analize, ci doar cartonașe ștampilate cu „negativ” sau brățări care le garantează accesul la meciul respectiv.

Probleme cu testele rapide efectuate de suporteri înainte de a intra pe stadion. Ce spune Raed Arafat
Așa arată un cartonaș pe care îl primesc suporterii celor de la FCSB după testarea de la stadion (foto GSP)
Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse
Recomandări
Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse

Acestea nu conțin nici data, nici ora la care s-a eliberat rezultatul, practic testul este valabil exclusiv pentru meciul respectiv. Legislația în vigoare specifică în mod clar că un test rapid cu rezultat negativ este valabil 48 de ore și permite accesul la orice eveniment în acest interval.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a comentat situația pentru GSP.ro.

„Orice clinică care efectuează teste, inclusiv rapide, este obligată să ofere o adeverință în format fizic sau pe e-mail persoanei care a făcut acest test. Nu se poate răspuns verbal! Nu există așa ceva! Toate clinicile sunt obligate să emită buletine de analize cu rezultatul probei prelevate”, a explicat Arafat.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
FANATIK.RO
Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
GSP.RO
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Știrileprotv.ro
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor
RECOMANDĂRI