Și cum containere întregi sunt transportate, în general, pe apă, nu-i de mirare că polițiștii români de la Transporturi Maritime au descoperit două containere pline cu asemenea produse contrafăcute, în Portul Constanţa Sud-Agigea.

În interiorul acestora se aflau aproape 41.000 de produse contrafăcute, provenite din China, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, potrivit unui comunicat al Poliției Române.

Acțiunea pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor ilicite de import-export şi a comerțului ilegal cu produse contrafăcute ori piratate s-a desfășurat în perioada 6-7 septembrie a.c.

Astfel, la data de 6 septembrie a.c., în Portul Constanţa Sud – Agigea, într-un container sosit din China, au fost descoperite 38.800 de pungi din polipropilenă destinate ambalării unor produse de igienă feminină, produse susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Bunurile, având o valoare de piaţă estimată la 19.400 de lei, au fost indisponibilizate în vederea confiscării.

produse contrafacute2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Tot în Portul Constanţa Sud-Agigea, la data de 7 septembrie a.c., a fost descoperit un al container sosit din China, în care erau 322 de filtre de aer, 1.000 de filtre de polen și 600 de filtre de ulei pentru autovehicule, inscripţionate şi purtând fără drept o marcă  înregistrată.

Valoarea de piaţă a bunurilor susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a fost estimată de 175.000 de lei. Și acestea au fost indisponibilizate.

În ambele cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de mărfuri contrafăcute, iar cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activități infracționale.

Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi a Gărzii de Coastă Constanţa.

FOTO: Poliția Română

CITEȘTE ȘI… E bine să decidem noi viitorul profesional al copilului? Psihologul ne dezvăluie care pot fi consecințele unei meserii impuse

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul perfect din România în care să te retragi la bătrânețe. Mulți pensionari au făcut-o deja. E la o oră de București, traiul e ieftin și apartamentele au prețuri excelente. Există Lidl, Kaufland, parcuri îngrijite și spital nou. Sunt și locuri de muncă pentru tineri
FANATIK.RO

Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Mesajul astrelor pentru zodii, 27 aprilie 2024. Decizie grea pentru Taur. Schimbare pentru Capricorn
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, 27 aprilie 2024. Decizie grea pentru Taur. Schimbare pentru Capricorn
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Știrileprotv.ro
O fetiță spunea că are un monstru în cameră, dar mama nu a luat-o în seamă. Ce au descoperit după a șocat întreaga familie
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Observatornews.ro
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia s-a agravat"
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri
HOROSCOP
Horoscop 27 aprilie 2024. Scorpionii ar fi bine să dea dovadă de mai multă flexibilitate, în special în negocierile legate de bani sau bunuri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI