Un profesor a fost rănit în urma exploziei unui colet-capcană, în incinta Universităţii Yonsei din Seul, au anunţat autorităţile sud-coreene, care au precizat că victima a suferit arsuri minore la nivelul membrelor superioare, fiind transportat imediat la un spital, relatează agenţia de ştiri Yonhap.
Deflagraţia s-a produs în biroul profesorului, în cursul dimineţii de marţi, potrivit Poliţiei.
Profesorul a declarat poliţiei că a găsit coletul în faţa unei uşii, deflagraţia producându-se în momentul deschiderii pachetului. Poliţia a izolat zona şi a deschis o anchetă în acest caz, luând în calcul inclusiv ipoteza unui atac terorist.