De Dragoș Tănase,

Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 19 grade Celsius, iar cele minime între 5 şi 14 grade Celsius.

Cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii extinse în sudul, în centrul ţãrii, la munte şi local în restul teritoriului.

Cantitãţile de apã vor depãşi pe suprafeţe mici 20…25 l/mp în Carpaţii Meridionali, precum şi în Oltenia şi în Muntenia.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe parcursul zilei la munte, la altitudini mari, unde la rafalã vor fi viteze în general de 60…80 km/h, şi pe arii mai restrânse şi la cote mult mai reduse (viteze de cel mult 40…45 km/h) în regiunile extracarpatice.

Dimineaţa şi noaptea, izolat, va fi ceaţã, potrivit Antena 3.

De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineață o atenţionare nowcasting cod galben de ceaţă densă, valabilă în localităţi din judeţul Dolj.

Până la ora 09:00, în judeţul Dolj (localităţile: Calafat, Băileşti, Poiana Mare, Moţăţei, Ciupercenii Noi, Maglavit, Cetate, Galicea Mare, Desa, Bistreţ, Rast, Afumaţi, Piscu Vechi, Giubega, Ghidici, Negoi, Seaca de Câmp, Cioroiaşi, Perişor, Siliştea Crucii, Catane, Galiciuica, Izvoare), se va semnala ceaţă, fenomen care determină reducerea vizibilităţii, local, sub 200 de metri şi, izolat, sub 50 de metri.

Citeşte şi:

Prognoza meteo pentru perioada 11-24 noiembrie. Temperaturile, cu 10 grade peste media normală

Elevele din Constanța, abuzate și în Italia: “A luat o rangă de metal și a început să dea cu ea.” “M-am dezbrăcat. Eram foarte rușinoasă”

Adriana Nedelea LA FIX | Falimentul RADET, explicat de jurnalistul Daniel Ionașcu. Ce riscuri există pentru bucureșteni

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”
GSP.RO

Benny scos din sărite: „M-am uitat pe Instagramul Cristinei Neagu și mi-era rușine, frate!”

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani
HOROSCOP

Horoscop 8 decembrie 2019. Vărsătorii își fac griji legate de bani