Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Caniculă până la începutul lui august

Comentează

Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia sunt zonele care vor fi afectate de caniculă până pe 1 august, potrivit datelor comunicate luni, 26 iulie, de Administrația Națională de Meteorologie.

Banat - posibile ploi după 1 august

Vremea va fi caniculară în perioada 26-31 iulie, când media valorilor maxime se va situa între 35 și 39 de grade Celsius, iar minimele vor fi în jur de 20 de grade.

Ulterior, sunt prognozate maxime care la nivelul regiunii vor fi în medie de 30-33 de grade și minime, în general, de 16-18 grade

În prima săptămână de prognoză, doar izolat vor fi posibile averse. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în perioada 1 – 3 august, dar și spre finalul intervalului (6 și 7 august).

Crișana - temperaturile maxime, 38 de grade Celsius

Vremea va fi caniculară în perioada 26-31 iulie, când media valorilor maxime se va situa între 35 și 38 de grade, iar minimele vor fi de 19-20 de grade.

După acest interval este estimată o scădere a temperaturii aerului, astfel că până la finalul intervalului de prognoză vor fi maxime, în general, de 30-32 de grade și minime în medie de 16-17 grade.

Ploi pe arii mai extinse ar putea fi după 1 august. Până atunci, instabilitatea se va manifesta mai ales în zonele submontane, dar numai izolat se vor semnala averse.

Transilvania - Temperaturile scad până la 30 de grade, după 1 august

Vremea se va încălzi, astfel că, în intervalul 27-31 iulie, va fi caniculă, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 34 de grade și minime în creștere de la 14-15 grade în prima zi, până la o medie de 17-8 grade.

După 1 august este prognozată o scădere treptată a temperaturii aerului, până la valori maxime de 29-30 de grade și minime ce vor reveni la o medie de 14 grade.

Ploile sunt prognozate în a doua jumătate a intervalului, dar pe arii mai extinse în perioada 1-4 august, când vor fi și cantități de apă mai însemnate. Până atunci instabilitatea se va manifesta pe alocuri în timpul după-amiezelor, în special în zonele submontane.

Maramureș - ploi pe arii extinse, după 1 august

Vremea va fi călduroasă în perioada 26-31 iulie, local caniculară în timpul după-amiezelor, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 33 și 35 de grade, iar în timpul nopților vor fi minime în jur de 18 grade.

Spre finalul săptămânii se va produce o răcorire a vremii, astfel că, pentru începutul lunii august, este prognozată o media regională a temperaturilor maxime de 28-29 de grade și minime, în general, de 14-15 grade.

Sunt prognozate ploi în a doua jumătate a intervalului, dar pe arii mai extinse în perioada 1-4 august, când vor fi și cantități de apă mai însemnate. Până atunci instabilitatea se va manifesta pe alocuri în timpul după-amiezelor, îndeosebi în zilele de 27 și 28 iulie.

Moldova - temperaturi maxime de 30 de grade în prima săptămână din august

Vremea va deveni caniculară în cea mai mare parte a regiunii în perioada 27-31 iulie, când media valorilor maxime va fi de 34-35 de grade, iar minimele, în creștere de la 16 grade în prima noapte până spre 20 de grade.

După acest interval este estimată o scădere a temperaturii aerului, astfel că, în prima săptămână de august sunt prognozate maxime, în medie de 28-30 de grade și minime în jur de 16 grade.

Probabilitea pentru ploi va fi mai ridicată după 1 august. Până atunci instabilitatea se va manifesta în timpul după-amiezelor, dar numai pe arii restrânse îndeosebi în zonele de deal se vor semnala averse.

Dobrogea - nopți cu 20 de grade Celsius

Până în jurul datei de 3 august, vremea va fi călduroasă, local caniculară în partea continentală a regiunii (în intervalul 28 iulie-1 august), cu medii ale temperaturilor maxime cuprinse între 30 și 33 de grade și o medie a minimelor care va crește de la 18-19 grade, până în jurul valorii de 22 de grade.

Apoi, media valorilor termice va fi în scădere ușoară spre 28-29 grade ziua și până în jurul a 20 de grade noaptea.

După data de 1 august, va crește probabilitatea de apariție a perioadelor cu instabilitate atmosferică și local a averselor.

Muntenia - posibile ploi după 1 august

Până în jurul datei de 2 august, vremea va fi caniculară în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a temperaturilor maxime care va crește de la valori în jurul a 33 de grade (în 26 iulie), până la valori de 36-38 de grade (în perioada 28 iulie – 2 august), iar cea a minimelor de la 16 grade, până spre medii de 20 de grade.

Ulterior, valorile termice vor mai scădea ușor, dar vor caracteriza încă o vreme călduroasă, cu medii diurne de 31-33 de grade, în timp ce media temperaturilor nocturne va tinde spre 18 grade.

După data de 1 august, va crește probabilitatea de apariție a perioadelor cu instabilitate atmosferică și local a averselor.

Oltenia - temperaturile scad sub 34 de grade după 1 august

Prima săptămână va fi caracterizată de o vreme caniculară, cu o medie a temperaturilor maxime care va crește de la valori în jurul a 34 de grade (în 26 iulie), până la valori de 37-38 de grade (în perioada 28 iulie-1 august), iar cea a minimelor de la 17 grade, până spre medii de 20-21 de grade.

Ulterior, deși valorile termice vor scădea ușor, vremea se va menține călduroasă, cu medii diurne de 32-34 de grade, în timp ce media temperaturilor nocturne va tinde spre 18 grade.

Probabilitatea de apariție locală a fenomenelor de instabilitate atmosferică și a averselor va fi în creștere după data de 1 august.

La munte - fără caniculă, dar cu maxime de 26 de grade

Prima săptămână va fi caracterizată de o vreme caldă, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa între 24 și 26 de grade, iar cea a minimelor în creștere de la 12 grade, până spre 15-16 grade.

Ulterior, se va mai răcori, astfel media valorilor diurne se va situa în jurul a 20 de grade, iar cea a celor nocturne va tinde spre medii de 10-12 grade.

Până pe 31 iulie, ploi pe arii în general restrânse vor apărea mai ales în cursul după-amiezelor.

Din 1 august și până la finalul intervalului de prognoză, vremea va deveni instabilă și vor fi perioade cu manifestări specifice acesteia, implicit ploi însemnate cantitativ.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
21:26
Un Mercedes EQS poate pierde peste 30.000 de euro într-un an. Acestea sunt mașinile care se depreciază cel mai mult
21:01
Neptun Deep intră mai repede în producție decât era preconizat. Când vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră
Analiză
20:54
Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere”
20:32
Un șofer și-a comandat online o mașină electrică, a plătit 60.520 de euro, iar după ce a condus-o un an și-a cerut toți banii înapoi
TRENDING
Exclusiv
12:54
Directorul Muzeului Național Peleș, Narcis Dorin Ion, și-a dat demisia. Decizia luată după dezvăluirile Libertatea privind mafia biletelor de la Sinaia
14:33
Ce riscă Peter Magyar, după ce Parlamentul de la Budapesta i-a ridicat imunitatea: „Acum poate fi interogat și încarcerat”
11:52
Florinela Georgescu, director ANM, anunță nopți cu temperaturi apropiate de 0 grade Celsius și zile mai calde spre sfârșitul lunii octombrie
26 sept.
David Gross, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică: „Șansele ca omenirea să mai trăiască 50 de ani sunt foarte mici”
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză