Prognoza meteo în București și în țară. Temperaturile scad cu 20 de grade

Comentează

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele zile. Potrivit acesteia, față de ziua de sâmbătă, temperaturile vor scădea cu aproximativ 20 de grade, astfel că maximele se vor situa în jurul valorii de 20-23 de grade, atât în țară cât și în București.PROGNOZA METEO pentru LUNI

ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în general instabilă și se va răci semnificativ față de ziua precedentă, în special în regiunile sudice, estice și centrale, unde valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât în mod normal la această dată. În jumătatea de sud-est a țării și în toată zona montană vor fi înnorări accentuate, averse care vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și pe arii restrânse, în Oltenia și Muntenia, 50...70 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, ploile se vor semnala pe spații mai mici și vor fi în general slabe cantitativ. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în regiunile vestice, sud-estice, la munte și local în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 18 și 28 de grade, iar cele minime între 10 și 19 grade.

Citește și: Te-ai fi gândit să cultivi scaieți, în loc de roșii sau castraveți? Cum s-a îmbogățit un fermier din Ialomița

LA BUCUREŞTI
Vremea va fi instabilă și răcoroasă. Cerul va avea înnorări accentuate și vor fi averse, posibil însemnate cantitativ și însoțite de descărcări electrice. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 15...16 grade.

PROGNOZA METEO pentru MARȚI

LA BUCUREŞTI
Vremea se va încălzi și se va ameliora sub aspectul ploilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei când vor mai fi condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 27...28 de grade, iar cea minimă de 15...16 grade, ușor mai coborâtă în zona preorășenească.

Citește și: EXCLUSIV. Dramele marilor cântărețe născute în aceeași zi - Angela Similea, Mirabela Dauer și Margareta Pâslaru

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
06:30
Cum a furat un bărbat 54.000 de litri de motorină, în 5 luni, în Austria: „Am făcut-o de 136 de ori”
06:25
Donald Trump vrea să dea câte 1.000 de dolari fiecărui nou-născut din SUA, și le deschide automat conturi la bancă
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
06:10
„Mireasa ISIS” crezută moartă timp de 10 ani, implicată în atacul de la Berlin: „Riscă pedeapsa cu moartea”
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri