ÎN ŢARĂ
Vremea va continua să se încălzească, dar va fi în general instabilă în jumătatea de est a ţării şi la munte unde, îndeosebi după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, local averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină şi, pe arii restrânse, se vor mai cumula cantități de apă de peste 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Temperaturile maxime vor fi de la 19…20 de grade pe litoral şi în depresiuni, până în jurul a 28 de grade în Câmpia de Vest; minimele termice se vor încadra între 8 şi 17 grade, uşor mai scăzute în depresiunile intramontane. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

LA BUCUREŞTI
Vremea se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 13…14 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

LA MUNTE: Vremea se va încălzi faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil cu înnorări după amiaza şi în primele ore ale nopţii, când, pe arii relativ extinse în zona Carpaţilor Orientali şi izolat în rest, vor fi averse şi descărcări electrice. Doar punctiform, cantităţile de apă mai pot fi însemnate. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări pe crestele Orientalilor.

PROGNOZA METEO pentru SÂMBĂTĂ

 LA MUNTE: Temperatura aerului va continua să crească. Cerul va fi variabil cu înnorări după amiaza şi seara, când, pe arii restrânse, mai ales în zona Carpaţilor Orientali, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va fi slab şi moderat.

LA BUCUREŞTI
Valorile termice vor continua să crească ușor și vor fi mai ridicate decât cele normale pentru sfârșitul lunii mai. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, cand vor mai fi condiţii de ploaie, de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 26…27 de grade, iar cea minimă de 14…15 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

PROGNOZA METEO pentru DUMINICĂ

 LA MUNTE: Valorile termice vor continua să crească ușor și vor fi, în general,  mai ridicate decât cele normale pentru ultima decadă a lunii mai. După amiaza şi seara, vor fi înnorări şi, pe arii restrânse, averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va fi slab şi moderat cu unele intensificări în Carpaţii Occidentali şi zona înaltă a Carpaţilor Meridionali.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.