Prognoza meteo pentru 13 iulie. Vreme rece în toată țara

Comentează

Vremea va înregistra scăderi semnificative de temperatură în toată țara și va fi mai rece față de valorile normale ale acestei perioade a anului, mai ales în zona de nord a țării.

Vremea instabilă în România se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului, averse cu caracter torențial, descărcări electrice și izolat condiții de grindină. În sud și sud-est, vremea se va răci accentuat.

Luni, maximele termice nu vor mai depăși, în mare parte din țară, 25 de grade. Aceeași tendință va fi și în Capitală, unde temperatura aerului la amiază va fi în jur de 24 de grade. Conform meteorologilor, marți vor fi valori modeste ale temperaturilor pe parcursul zilei, iar apoi, treptat și ușor vor începe să crească din nou în toate zonele țării.

Meteorologii atenționează în continuare că vremea va fi instabilă, în special în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. ANM a emis un cod portocaliu de vreme instabilă, ce a fost valabil până în această dimineață, la ora 2:00.

În județele Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Covasna și în zona de munte a județelor Argeș și Brașov vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului (rafale de 70 - 90 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40 - 50 l/mp.

  • Cum va fi vremea în București pe 13 iulie

După ora 2:00 rămâne în vigoare avertizarea cod galben pentru zonele Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, până la ora 10:00. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei și local în Carpații Orientali și Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu viteze de peste 65...75 km/h, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Meteorologii anunță că pe parcursul zilei de luni, 13 iulie, în regiunile estice și sud-estice, vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 55 - 65 km/h.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Roxana Butnaru. Sursa foto: arhiva personală
Analiză
13:00
Roxana Butnaru, consilier de stat în Administrația Prezidențială: „România are foarte mulți oameni buni. Problema este dacă avem curiozitatea și răbdarea să-i descoperim înainte să-i descopere alții”
diana-buzoianu, ministrul mediului, la o conferinta de presă
11:25
Tonere de 710.000 de lei și mobilă de peste 1,5 milioane de lei cumpărate de ANM prin contracte directe. Diana Buzoianu cere demisia Elenei Mateescu. Cum se apară șefa ANM
MONDEN
Marilu Dobrescu si Iubitul Tom
13:10
Cum arată casa influenceriței Marilu Dobrescu, din Australia. „Un muzeu de artă, un balamuc și salonul unei clarvăzătoare”
Adela Popescu si cei trei baieti ai săi
11:55
Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță în Grecia, în luna octombrie. Imagini inedite cu cei trei copii. „E absolut perfect”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
14:41
O româncă a fost jefuită într-o stație de metrou din Milano de doi bărbați care inițial s-au oferit să o ajute
14:30
Cum poți folosi aparatul de aer condiționat pentru încălzire în sezonul rece. Greșeala banală pe care mulți o fac cu telecomanda
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
14:06
„Asia Express” 11 octombrie 2026. Regulile se schimbă în această seară
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:04
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Polițiști în Germania, o femeie și un bărbat care stau cu spatele, poartă veste antiglonț și inscripția POLITZEI
13:56
O bandă de români a dat peste 29 de spargeri în Germania, iar din banii furați au cumpărat case de lux și lingouri de aur
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Un magazin Ikea, pereții sunt colorați cu albastru, iar literele care formează scrisul sunt galbene. În fața magazinului sunt un gard viu verde și o parcare goală
11:31
Țara din Europa în care magazinele Ikea pot deveni adăposturi de urgență în caz de război sau pană de curent
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Nicolae Ceaușescu. Sursa foto: Profimedia
Exclusiv
10:00
Războiul Securității din România comunistă cu coletele din străinătate. Ajutoare din Occident, tratate ca obiecte de spionaj
Serviciul de Protecție și Pază
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Cum a evoluat SPP de la garda personală a lui Iliescu la „statul paralel” al lui Pahonțu
Trei camioane într-o parcare
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
Avocado, înainte de recoltare, în Mexic Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?