Miercuri, vremea va fi foarte călduroasă în majoritatea României. Caniculă va fi semnalată în zonele de câmpie din vest şi sud, unde, izolat, va fi un disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură umezeală, ITU, va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime ale zilei pornesc de la 27 de grade în nordul Moldovei şi urcă până la 35 de grade în Banat, în Muntenia, dar şi în sudul Olteniei.

Prognoza meteo pentru 22 august. ANM anunţă caniculă şi ploi torenţiale după-amiază

În București, vremea se va menţine călduroasă în Capitală, cu temperaturi în uşoară creştere faţă de marţi. Temperaturile în cursul zilei vor urca la 33 – 34 de grade Celsius. Seara, cerul devine variabil, vor fi înnorări şi se formează condiţii de a ploua slab, cu descărcări electrice. Minimele vor fi între 18 – 20 de grade, anunţă ANM.  Presiunea atmosferică va creşte uşor, fiind la valori apropiate de cea normală.

Temperaturile zilei de miercuri în oraşe: Alexandria 34 de grade, Buzău 32, Constanţa 29, Craiova 32, Drobeta-Turnu Severin 35, Slatina 32, Tulcea 32 de grade.

La mare, vremea va fi în general frumoasă şi caldă pe litoral, anunţă prognoza meteo Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în cursul nopţii. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 31 de grade, iar cele minime între 21 şi 23 de grade. Apa mării va avea o temperatură de 25 – 27 de grade. La munte,  în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, vremea va fi ploioasă în regiunile montane. Pe arii relativ extinse vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, se vor înregistra pe spaţii mici cantităţi de apă de peste 20 – 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Valorile termice se vor menţine ridicate, comparabile cu cele din ziua anterioară.

Citește și

VIDEO EXCLUSIV/ Diana Matei a ajuns pe mâna nutriționistului după ce a ținut zeci de diete care nu au ajutat-o deloc. „Mănânc trei mese pe zi și am două gustări din fructe”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.