Vremea va continua să se încălzească și astăzi, urmând ca valorile diurne ale temperaturii aerului să se situeze cu mult peste cele specifice datei în sud-vestul țării și în Dealurile Subcarpatice, iar cele din noaptea de sâmbătă spre duminică să devină preponderent pozitive, potrivit stirimeteo.com.
Cerul va prezenta înnorări în majoritatea zonelor, mai persistente în regiunile intracarpatice, unde local va ploua, iar în cursul nopții trecător va fi și lapoviță.
În zona montană, mai ales noaptea, vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari ninsori.
În celelalte regiuni doar pe spații mici vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie.
Izolat vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă.
Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 12 grade, mai scăzute în zonele cu nebulozitate stratiformă sau ceață persistente, în special din centrul țării, dar și mai ridicate în Subcarpații Moldovei și de Curbură.
Minimele termice vor fi cuprinse între -2 și 6 grade.
În zonele joase, dimineața și noaptea pe alocuri se va semnala ceață, izolat persistentă și pe parcursul zilei.
În Bucuresti, creșterea de temperatură va continua și se va resimți la valorile din cursul nopții. Cerul va fi temporar noros, trecător va ploua slab, iar dimineața vor fi condiții de ceață.
Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6-7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.