Vremea va fi instabilă şi în răcire, anunţă meteorologii. În aproape toate regiunile se vor înregistra ploi torenţiale, descărcări electrice şi căderi de grindină, notează mediafax.

Cantităţile de apă vor fi însemnate şi pot ajunge local la 40 de l/mp. Maximele termice se vor încadra între 20 şi 31 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în sudul ţării.

În această noapte cerul se va menţine mai mult noros şi izolat este posibil să plouă în centrul şi sudul ţării. Minimele termice se vor încadra între 10 şi 18 de grade, chiar mai scăzute în despresiunile din Transilvania.

Vremea în București. Se așteaptă furtuni

În Bucureşti vremea va fi instabilă azi, cu averse torenţiale şi descărcări electrice după amiază şi la noapte. Maxima zilei va fi de 30 de grade Celsius. Ploi torenţiale se vor înregistra şi mâine iar temperatura aerului va scădea până la 25 de grade Celsius. Abia sâmbătă vremea redevine frumoasă, cu cer variabil, mai mult senin şi o maximă de 29 de grade Celsius.

Vremea pe litoral

La malul mării vremea va fi frumoasă azi, cu temperaturi de 29-30 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin iar vântul va sufla slab şi moderat. La noapte minima termică va fi de 18 grade.

Prognoza pe următoarele trei zile

Vremea rămâne instabilă şi în următoarele zile. Vineri maxima termică nu mai depăşeşte 29 de grade Celsius. Cel mai rece va fi în Transilvania unde se vor înregistra doar 20 de grade.

Va ploua torenţial la munte şi în sudul ţării iar vântul va sufla cu putere în sud-vest, est şi la munte. În prima zi de week-end temperaturile vor creşte până la 31 de grade, iar ploile vor apărea doar în zonele montane.


Citeşte şi:

”Am avut oferta de 250.000 de euro pe acest dosar!” Dezvăluirile lui Attila Szocs, bărbatul care a semnalat DIICOT descoperirea la Brașov a documentelor din ”Tezaurul de la Moscova 2”

Operatoarele de la 112 care au vorbit cu Alexandra nu au fost sancționate! STS susține că apelurile de la Caracal au fost gestionate „conform metodologiei”

Crimă înfiorătoare în Ialomița. O femeie și-a omorât iubitul, apoi i-a dat foc

În 2005 mergea la "Din Dragoste", după ce își înșelase soțul cu 2 bărbați. Uluitor ce s-a aflat acum, după 14 ani VIDEO
GSP.RO

În 2005 mergea la "Din Dragoste", după ce își înșelase soțul cu 2 bărbați. Uluitor ce s-a aflat acum, după 14 ani VIDEO