Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie. Frig la început de săptămână, apoi temperaturile încep să crească

Comentează
Arhiva foto

Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece. În regiunile din vestul, centrul și nordul țării pe arii extinse vor fi ploi moderate cantitativ, în timp ce în zonele montane vântul va sufla tare şi va ninge viscolit. De miercuri valorile termice vor creşte uşor, iar spre sfârşitul săptămânii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă a anului. 

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - BANAT

Scăderea valorilor termice va determina, la începutul săptămânii, o vreme rece pentru sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie. Cele mai mici temperaturi maxime vor fi în 31 octombrie, când media lor se va situa în jur de 9 grade, iar cele mai scăzute minime vor fi în diminețile de 31 octombrie și 1 noiembrie, cu o medie a acestora spre 0 grade. Ulterior, vremea se va încălzi, iar în intervalul 2-7 noiembrie se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 15…17 grade și de 4…6 grade a celor minime. Apoi, vremea se va răci ușor și treptat, astfel încât spre sfârșitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 11...12 grade, iar minimele se vor situa în jurul mediei regionale de 4 grade. Se vor semnala ploi în general slabe pe 30 octombrie și 3 noiembrie și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni, cel mai probabil în jurul datei de 7 noiembrie.

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - CRIŞANA

În primele 3 zile, vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă, astfel încât media regională a temperaturilor diurne va fi de 8...10 grade. iar minimele nocturne vor fi în scădere, de la 3 grade spre -1 grad. Ulterior, în intervalul 2 - 6 noiembrie, procesul de încălzire a vremii va determina revenirea la valori termice normale pentru începutul acestei luni, respectiv 13....15 grade, ziua și 5...6 grade, noaptea. În timpul celei de-a doua săptămâni, valorile temice diurne vor fi în ușoară scădere de la o zi la alta, astfel încât se va ajunge treptat la medii regionale de 11 grade pentru temperaturile maxime, însă nopțile vor avea un regim termic apropiat de cel de la sfîrșitul primei săptămâni, respectiv 3...5 grade. Probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai mare pe 30 octombrie și în intervalele 2-4 noiembrie și 5-8 noiembrie.

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - TRANSILVANIA

Prima săptămână va debuta cu o vreme rece pentru această perioadă – media regională a valorilor maxime fiind de 5…7 grade, iar a celor minime de -4…0 grade, cea mai rece dimineață fiind pe 1 noiembrie. În intervalul 2 – 6 noiembrie, mediile termice diurne urmează să crească spre 12...13 grade, iar minimele nocturne se vor situa între 2 și 4 grade. Ulterior acestei încălziri vremea se va răci treptat, astfel încât spre sfârșitul celei de-a doua săptămîni sunt posibile medii ale maximelor termice de 9 grade și minime de 0…2 grade, valori apropiate de mediile multianuale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. Trecător vor fi ploi slabe și local lapoviță, pe 30 octombrie. Ulterior, probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 3 noiembrie și în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - MARAMUREŞ

În primele 3 zile, vremea va fi mai rece decât în mod normal în această perioadă, astfel încât media regională a temperaturilor diurne va fi de 5...7 grade. iar minimele nocturne vor fi în scădere, de la 2 grade, spre -2 grade. Ulterior, în intervalul 2 - 6 noiembrie, procesul de încălzire a vremii va determina revenirea la valori termice normale pentru începutul acestei luni, respectiv 12....14 grade, ziua și 4..5 grade, noaptea. În timpul celei de-a doua săptămâni, valorile temice diurne vor fi în ușoară scădere de la o zi la alta, astfel încât se va ajunge treptat la medii regionale de 10 grade pentru temperaturile maxime, însă nopțile vor avea un regim termic apropiat de cel de la sfîrșitul primei săptămâni, respectiv 2...4 grade. Probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai mare pe 30 octombrie și în intervalele 2-4 noiembrie, 5-7 noiembrie și posibil 10-12 noiembrie.

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - MOLDOVA

Prima săptămână va debuta cu o vreme rece pentru această perioadă – media regională a valorilor maxime fiind de 7…9 grade, iar a celor minime de -2…0 grade, cu cea mai rece dimineață pe 1 noiembrie. În perioada 2 – 7 noiembrie valorile termice vor crește de la o zi la alta, astfel încât mediile diurne vor atinge 12...13 grade, iar minimele nocturne se vor situa în jur de 3 grade. Ulterior, vremea se va răci treptat, urmând ca spre sfârșitul celei de-a doua săptămîni media maximelor termice să ajungă la 8 grade, iar cea a minimelor la 1…2 grade, valori apropiate de mediile multianuale pentru a doua decadă a lunii noiembrie. Trecător vor fi ploi slabe și local lapoviță, în prima zi a intervalului. Apoi, va mai ploua în 3 noiembrie și cu o probabilitate destul de ridicată și în unele zile ale intervalului 7-12 noiembrie.

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - DOBROGEA

Procesul de răcire a vremii va continua la începutul primei săptămâni și astfel, în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, se vor înregistra valori termice sub mediile multianuale, maxime în jur de 9 grade și minime de 1…2 grade. Ulterior vremea se va încălzi, astfel în perioada 3-7 noiembrie, media temperaturilor maximelor va urca la 14…15 grade, iar a celor minime la 6…8 grade. Apoi, vremea se va răci ușor și treptat, astfel încât, spre sfârșitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 10...11 grade, iar minimele se vor situa în jur de 5 grade. Ploi slabe vor fi posibile în jurul datei de 3 noiembrie și cu o probabilitatea de apariție în creștere după data de 7 noiembrie.

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - MUNTENIA

Răcirea vremii se va resimți în primele două zile, când la nivelul regiunii, maximele vor scădea la numai 8 grade și îndeosebi în dimineața zilei de 1 noiembrie vor fi minime preponderent negative, media acestora urmând a fi în jur de -2 grade. După acest interval, vremea se va încălzi treptat și astfel, media maximelor va ajunge la 14…16 grade, iar minimele se vor situa în jurul a 5 grade, aceste temperaturi urmând să caracterizeze o vreme ușor mai caldă decât în mod normal pentru perioada 3 – 7 noiembrie. La finalul intervalului, cel mai probabil după 8 noiembrie, vremea se va răci din nou până la o medie a valorilor maxime de 10…12 grade și în jur de 3 grade a valorilor minime. Ploi slabe vor fi posibile în jurul datei de 3 noiembrie. În a doua săptămână de prognoză, probabilitatea pentru ploaie va fi în creștere, mai ales după data de 7 noiembrie.

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - OLTENIA

Procesul de răcire va continua la începutul săptămânii, vremea devenind rece pentru sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie. Cele mai mici temperaturi maxime vor fi în 31 octombrie, când media va fi în jur de 8 grade, iar cele mai scăzute minime vor fi diminețile de 1 și 2 noiembrie, cu o medie a acestora de -1…0 grade. Ulterior vremea se va încălzi, iar în perioada 3-7 noiembrie, se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 15…16 grade și de 4…5 grade a celor minime. Apoi, vremea se va răci ușor și treptat și astfel, spre sfârșitul intervalului de prognoză, media temperaturilor maxime va fi de 10...11 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorii de 3 grade. În prima săptămână de prognoză condițiile pentru ploi slabe vor fi foarte reduse. În a doua săptămână, cel mai probabil în jurul datei de 9 noiembrie, probabilitatea pentru ploaie va fi mai ridicată.

Prognoza meteo pentru perioada 30 octombrie - 12 noiembrie - LA MUNTE

În intervalul 30 octombrie – 2 noiembrie vremea va fi rece. Media temperaturilor minime va scădea spre -8…-9 grade, iar maximele termice se vor menține preponderent negative, cu o medie de -4…-1 grad. Ulterior, încălzirea vremii va aduce regimul termic în jurul celui normal, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 4…6 grade și minime termice ce se vor încadra, în medie, între -2 și 1 grad. În primele două zile local și temporar va ninge în cea mai mare parte a zonei. Ulterior probabilitatea pentru precipitații mixte va fi mai ridicată în jurul datei de 3 noiembrie și după data de 6 noiembrie.

Meteorologii anunţă că un val de aer extrem de rece, provocat de slăbirea vortexului Polar, se va abate asupra României la mijlocul acestei săptămâni, ceea ce va provoca o scădere importantă a temperaturilor, mai ales în zona montană."În momentul de faţă, dinspre Europa nordică a pătruns o masă de aer polară, cu temperaturi deosebit de scăzute, de aceea, vremea devine rece la noi în ţară, cu temperaturi cuprinse ziua între 2 şi 11 grade Celsius, iar minimele în noaptea de marţi spre miercuri vor fi de -8, -9 grade Celsius în estul Transilvaniei şi cel mult un grad pe litoral", a declarat pentru Libertatea.ro meteorologul ANM, Mihai Huştiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
MONDEN
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
Concurenți Asia Express editia 5/ FOTO/ Antena 1
15:32
„Asia Express” 13 septembrie 2026. Concurenții intră în ultima etapă din Uzbekistan. Aventura continuă spre China
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
15:11
Trenul Kiev-Varșovia, lovit de o dronă rusească la doi kilometri de Polonia. Boris Johnson și mai mulți oficiali europeni ar fi fost în tren I VIDEO
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă