JOI 

ÎN ŢARĂ. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu  unele intensificări îndeosebi în Moldova, Dobrogea, Bărăgan şi zona de munte, unde, trecător, vor fi rafale de peste 50 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 15 grade pe litoral şi 23 de grade, izolat, în vestul, centrul şi nordul teritoriului, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 11 grade.

LA BUCUREŞTI. Vremea se va încălzi faţă de zilele precedente. Cerul va avea înnorări temporare îndeosebi în cursul zilei, când trecător va ploua slab, iar vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.

VINERI

ÎN ŢARĂ. Valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât normele perioadei în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros şi va ploua pe arii extinse, ziua, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei şi al Transilvaniei şi local, mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii, în rest. Vor fi mai ales averse, însoţite izolat de descărcări electrice. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea unele intensificări în estul, nordul şi centrul teritoriului şi, trecător, în timpul ploilor, în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 14…15 grade în depresiuni şi 22…23 de grade în vest, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 2 şi 11 grade.

LA BUCUREŞTI. În cursul zilei vor fi înnorări temporare si, mai ales după-amiaza, se vor semnala averse şi, posibil, descărcări electrice. Noaptea cerul se va degaja. Vântul va sufla slab si moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.