De marţi, 13 aprilie, ora 16.00 şi până miercuri, ora 10.00, în Capitală, înnorările se vor accentuat treptat, iar în cursul nopţii de marţi spre miercuri şi la începutul zilei de miercuri, vor fi averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura minimă va fi de 7… 8 grade Celsius.
În perioada 14 aprilie, ora 10.00 – 16 aprilie, ora 10.00, vremea va deveni deosebit de rece şi se vor înregistra valori termice maxime de 11… 13 grade Celsius. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ploaie de scurtă durată.
Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări, cu rafale de 40 – 45 km/h, în timp ce valorile termice minime vor ajunge la 3… 4 grade Celsius, arată prognoza specială pentru Bucureşti.
De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori mai ales în zona montană, intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece, valabilă în întreaga ţară până vineri dimineaţa.
În intervalul 13 aprilie, ora 16.00 – 16 aprilie, ora 10.00, în toată ţara vor fi precipitaţii moderate cantitativ, local 15 – 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în nord-vest şi centru, de 30 – 40 l/mp. La munte, treptat, vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent şi în special la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h şi va fi viscol.
Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri şi joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie, precizează meteorologii.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro